Vise stricate

Intr-o seara de Ajun
Al vestitului Craciun
Cu lumini dese, menite
Pe bradut impodobite
Mi-a trecut prin cap un gand, ca sa scriu cate un rand
Catre sus , in cer si stele, impletite ca nuiele
Niste randuri, versuri rupte
Din sufletu-mi adunate, catre Dumnezeu menite de la mine faurite...
Se facea ca fericirea, sinonima cu iubirea
Se simtea aici la mine, departe de orisicine
Ma gandeam pios si des, la batranul ger cules, de natura daruit
Singur, trist si necinstit....fara fulgii mari de gheata si inghesuit de ceata

Se facea ca-n asta seara, imi era dor de ceva
Si m-am gandit mult ca dorul, e copilaria mea,
Cand ieseam afara-n ger, cu ochii deschisi spre cer
Si cu zambete-amortite, parca din cuptor iesite
Cu obrajii arsi de gheata, si cu iarna mea in fata

Era iarna ca femeie, cu troiene si bordeie
Din povesti si poezii, citite in zori de zi
Saniutele zburau, copii in cor urlau
Bucurie peste tot, dar azi parca nu mai pot
Sa zambesc asa frumos
Caci Craciunu-i secetos, si greu si putin si amar
Nostalgic as spune chiar
Emana singuratate, si doruri, vise stricate

Oameni falsi ca bradul meu
Vede sigur Dumnezeu, ca-mi doresc ceva 'napoi
Eu micuta , oameni noi
Cu parintii mei in casa, cu iarna mea cea frumoasa
Cu cineva drag de departe.....cu zambete pe o carte
Cu praf de vise stricate....

Arde

Te arde. Stiu ca te arde. Dar daca vii in Romania, asteapta-te sa gasesti aici o societate profund polarizata, profund schizoida. Din ce in ce mai polarizata si mai schizoida de la an la an. Ma tem ca ai sa gasesti - ca si mine - o majoritate ponosita, subjugata compromisului si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati, peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate, indraznesc sa spun ucigasa, cu "gipane" supradimensionate, gata sa te spulbere cu zile pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata sa te stilceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in grandomania lor fara limite. Sint indivizi care si-au pierdut orice reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista. Decit, poate, pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe bogati, ii dispretuiesc pentru comportamentul lor, dar in adincul inimii ii invidiaza, le admira viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din terorizat terorist, iata visul ce merita visat!.

Oamenii au uitat sa(-si) vorbeasca si latra. Se comunica aproape monosilabic: bai, mai, vino, du-te, hai, ma-ta; toate formulele de politete, de bunavointa, cuvintele acelea galante, cu consistenta, noima si duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua agreabila - multumesc, buna ziua, ce mai faceti, ma bucur pentru dumneavoastra - par sa fi iesit din uz. Traiesc numai in dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare nu prea mai foloseste nimeni.

Lumea se imbulzeste in zona ta privata la banca, la posta, la magazin.
Lumea nu e senina si demna. Lumea care "se descurca" e mereu grabita,
repezita, agresiva. In realitate, se fusereste la greu, si totul pare dus numai pina la jumatate. Hai, maximum pina la trei-sferturi, dupa care "e bine si asa", se schimba brusc directia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea fata de un principiu asumat e taxata drept rigiditate, criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e cuvintul de ordine azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o exhibare degradanta, gretoasa a sexualitatii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adinci, barbatii - atitati in animalicul lor. Lucrurile sfinte sint subiect de banc, iar spatiul public este nespalat.

De gura adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai respecta nimic si pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta in primul rind) pe ei insisi.
Rusinea a murit, cuviinta isi da ultima suflare. Prin cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri.
Manelele au evadat din muzica si s-au instalat in haine, in arhitectura, in maldarele de gunoaie din mijlocul parcurilor nationale, in drujbe si in termopane. Kitsch-ul acopera ultimele bastioane ale solemnitatii si ale decentei. Piese de o frumusete elegant trasata cad in miinile unor demolatori nu doar fara cultura, ci lipsiti chiar si de acea innascuta delicatete in fata puritatii simple. Unii demoleaza chiar construind. Demoleaza autenticul si frumosul, slutesc peisajul si handicapeaza sufletele privitorilor. Natura, creatie a lui Dumnezeu, e incendiata,
braconata, furata, retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub scaieti.
Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor.

Preotia se vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza ca si
imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar, ca nu cumva sa leviteze. Trebuie indesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie impanate ca niste toape ale tranzitiei, cu flori de plastic indesate in jumatati de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprima in doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute si vorbeste in citate aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc razlete undeva intr-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumbla singure, pustii si pline de riduri de colo pina colo, punindu-si ca unic tel banul - fara de care esti nimeni. Daca nu ai bani, nu ai drepturi, nu primesti respect, nici ingrijire, demnitatea persoanei umane sta in dimensiunea portofelului, in succes, in numarul de plecaciuni efectuate periodic fata de pile suspuse. La cantitatea de munca si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te costa sanatatea, casnicia si viata personala. Toti vor sa ajunga bogati repede, doar o viata au, si ea se consuma integral aici, intre
hoti si smecheri, in aceasta perpetua senzatie de nesiguranta.
Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta.
Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decit "dincolo" la
preturi mai mari decit "dincolo", la salarii mai mici decit "dincolo".

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, si inca lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al taranului harnic si cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregatit, de a umple hambarul cu lucrul miinilor lui? Ori pasiunea mestesugarului de a lasa ceva solid in urma, peste generatii? Mai tine cineva la ideea lucrului durabil si bine facut ca la o satisfactie personala? Nu pot sa iti dau mari sperante. Se practica intermedierea, comertul, mutatul dintr-o parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toata tara pare o teapa. Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca ar avea in vedere un unic obiectiv: teapa. Cit mai mare si cit mai repede.

Asteapta-te ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa platesti in locul lui, iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze ca "nu e drept". Smecheria e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti. Cind e de luat, sa ia singur, dar cind e de dat, sa dea toti. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate intretinuta, saracie. Democratia nu functioneaza, fiindca daca ar functiona ar insemna ca poporul ar avea puterea, or eu nu vad asta niciunde. Educatia e dinamitata, dupa cum e si familia. Copiii ramin de izbeliste, devorati de oboseala, precaritatea materiala, visele consumiste sau ambitiile de cariera ale parintilor.
Sanatatea e un cadavru in putrefactie, iar - daca-mi permiti metafora
- la morga nu functioneaza nici frigiderele, nici aerul conditionat.
Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand, dar
n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile
sint omor cu premeditare.

Ai senzatia ca tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimti cu o acuitate dureroasa dezagregarea, disolutia, absenta oricarei strategii a poporului roman pentru poporul roman. Cine sintem? Cine vrem sa fim?
Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi de la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem, concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decit
interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti
civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si simplu epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau in sant. Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic nu li se mai pare strigator la cer.

Patria e enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care mai respira cit de cit normal, care mai tintesc catre ceva, care nu au fost carbonizate inca in acest razboi civil mocnit, dar generalizat sint citeva discrete enclave de dreapta judecata, de deschidere, de initiativa, de profesionalism, de activitate creatoare, de revolta si constructie, de demnitate, de marturisire, de crestinism autentic, de delicatete revigoranta, de daruire si bunatate, de gindire pe termen lung, de convingere in niste valori perene, clare si nenegociabile. In fata acestor oameni, care se incapatineaza sa dea ce au mai bun din ei in aceste conditii (pe care tu abia reusesti sa le suporti in trecere), iti vei pleca fruntea si te vei simti inferior. Unii zic ca enclavele sint majoritare si probabil ca e adevarat. Dar nemaiputind comunica intre ele, neputindu-se uni si actiona in front comun, sint, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii ii ascunde, vrind sa ii faca muti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile, ii bruiaza si descurajeaza sistematic, ca intr-un plan perfid menit sa convinga ca verticalitatea aici e imposibilitatesi povara. Uneori reuseste. Enclavele bine-crescute isi accepta marginalitatea, efectuind miscari retractile catre forul interior a propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca sa se salveze macar pe sine.

Intelepciunea lor proaspata, rabdarea lor purificatoare se transmite ca
alchimia numai pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum
ciudatii si inadaptatii societatii.

Vino, daca insetezi tare, dar ai sa pleci mai indurerat si mai confuz,
realizind ca, de fapt, alternativa perpetua in care traiesti, dulcele
intangibil, posibilitatea acelui acasa la care visezi mereu si-n care,
ca emigrant roman, esti suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista.
A murit si, incet-incet, va muri si in tine.

Minuni

...zi de zi de ceva timp caut o minune, si de multe ori cand ma rog, Il rog pe Dumnezeu sa-mi dea si mie o minune, sa vad ca ea exista, ca este adevarata si ca nu ma ocoleste pe mine.
Azi am deschis ochii si, am avut o revelatie, un moment de intelepciune care mi-a deschis ochii mintii si minunea era acolo. EU eram acolo. Minunea este viata insasi ! faptul ca traim, faptul ca putem zambi, faptul ca orice durere ne intareste si ne face mai puternici. Nu e nevoie sa cerem minuni.....pentru ca pur si simplu existam, suntem, aici si acum, cu bune si cu rele. Asta face parte din noi, cu asta pornim si lucram, doar cu noi insine si atat, lucram la conexiunea eului cu sinea. Lucram cu Dumnezeu zi si noapte, si cu Universul si cu mintea noastra.....mintea noastra e minunea din noi, gandurile sunt planurile noastre, iar sperantele noastre este cerul pe care dorim sa il atingem. Timp avem fiecare, si atat cat avem...traim intr-o minune.
Eu cred in minuni, respir asta zi de zi.
Multumesc !
Punct

...si cand astepti de la cei dragi un gest neconditionat.....ramai deziluzionat, iei o cana de iaurt, sufli in ea asteptand sa se raceasca, bei un gust amar, si speli cana...pana la urma sunt si alte bauturi care sa nu friga atat de rau.

Cadere

   De ieri vreau sa scriu. Cata dorinta si ardoare sa fac ceva sa scap de niste lanturi grele. Am simtit ca am luat lovitura dupa lovitura....a fost un an groaznic pentru mine, si atat de mult incerc sa ma agat de toate chestiile bune care se preconizeaza, incat sunt dispusa sa ma las chinuita si sa ma las sa indur. Atat de constienta am de venit ca abia acum pasesc in viata, ca am capatat aripi si ar fi cazul sa zbor.
  Stiu, sunt groaznice "de ce" -urile cele care vin mereu in minte asa cascada....atatea scenarii puse in joc si emotii aiurea amestecate. Ma simt atat de mica si neputincioasa , pentru ca nu am ajuns inca la nivelul la care sa depinda de mine starile cu care traiesc. Lucrez...
    Sunt om, si ca si altii, nu vad din prima cat de norocoasa sunt ca am o sanatate care imi permite sa mut muntii din loc, o familie care ma sprijina de cand ma stiu si ma iubeste neconditionat, cativa prieteni care chiar daca nu ma inteleg intotdeauna, au invatat sa nu ma judece si sa nu se plictiseasca alaturi de mine. Acum, in acest moment...de ce oare nu pot sa ma bucur de asta? nu stiu...sa ma detest, sau sa ma accept?....din nou acea lupta infinita cu sinea.  Nu ma pot bucura aproape pentru nimeni....pentru ca ma gandesc la sufletul meu ca nu e impacat si ca acum e trantit la pamant. Eu una omeneste vorbind nu pot descrie aceasta cadere, pentru ca este crunta si injusta. Dar vreau sa scriu...scrisul meu e cu mine cand ma simt singura , si vorbesc de acea singuratate interioara si goliciune pe care o simt chiar si cu o suta de oameni in jur. Nici nu cred ca ceea ce caut este intelegere, eu ma caut pe mine sa ma alin, sa imi dau mana si sa ma scutur de praful ala de care m-am plictisit deja, si care este atat de mult incat nu-mi ajunge o viata sa-l pot curata.
   Izolarea mea e aici....si cum zilnic mi-e dat sa descopar cate ceva, vad ca orice as face si oriunde m-as duce am o misiune, aceea de a ajuta persoanele din jur. Eu cad, si in acelasi timp de undeva imi vine o putere de a ma gandi la aproapele meu si a-i intinde mana mea, aceea subreda si nesigura, instabila si tremuranda. Asta sunt eu....inzestrata cu darul de a oferi siguranta. Ii multumesc Celui de sus pentru asta si mi-am promis ca am sa ma resemnez mereu dupa cate o cumpana, pentru ca El cand imi tranteste in fata o usa grea, imi deschide mai apoi un geam imens, pe care intra lumina si caldura cat sa nu pot duce.
Vreau sa invat.....
Am aripile stranse acum si ma dor.

Punct.

Wake up people !

   De ce sunt oamenii procleti? ce intrebare vecheee.....si totusi nu pot uita de ea caci zi de zi mai dau peste cate un machiavelic. Cred ca...fiecare din noi am avut momente de fatarnicie, true....e ceva firesc pentru rasa umana, insa cum faci sa ajungi sa fii asa non stop, sa te acapareze si sa traiesti fiind duplicitar mereu? e un subiect tabu.
   Treaba sta in felul urmator, toata lumea cauta atentie, celebritate. Nu am intalnit prea multe persoane in viata mea care sa doreasca sa nu se intinda mai mult decat le permite plapumioara lor. In genere, se calca si pe bucata altuia si tot asa. Am sa ma exclud din acest cerc si am sa pun problema ca un simplu privitor.
  Cunosc grupuri de oameni, si alte grupuri de oameni, cu statut social diferit si care nu au socializat in viata lor...ba chiar puteam sa pariez ca nu or sa o faca vreodata. Am mai crescut, ne-am mai dezvoltat, statutele s-au schimbat si hop...vedem cum X care daunazi se stramba la Y , sunt BFF ( best friends forever), si stai si te intrebi de unde si pana unde se intampla asta. Cineva gandeste cumva, e adevarat, parerile se pot schimba, dar in asa hal incat sa vedem atata siropel pe siteuri de socializare? pai acum ceva timp isi dadeau ignore pe toata linia....si acum se taguiesc pe la cafelute, se pupa pe toti obrajorii, eventual mai racoleaza alti de X si alti de Y care nu aveau treaba unii cu altii, care se cunosc de prin liceu, gradinita, scoala genereala sau ce mai stiu eu...si acum ies impreuna in cluburi si se distreaza si frateeeeeee de unde atata prietenieee????
     Sunt neutra si fata de X si fata de Y, am o relatie buna cu acesti oameni, cu aceste grupuri de interes, le numesc "cunostinte", insa le cunosc parerile si ceea ce gandesc unii vis a vis de altii. Care e scopul acestor aliante oameni buni? cu ce va ajuta ca se revarsa atata iubire din voi , de unde nici praf nu era? sincer asta ma intreb.
   Unii se plang ca nu se simt iubiti, apreciati sau bagati in seama. Nu va dati seama ca persoanele care v-au apreciat, care au stat in umbra si carora le-a pasat de voi, le-ati dat la o parte pentru un Y dintr-asta aparut din senin?  Recunosc, am crezut si eu la un moment dat ca sunt prietena buna cu cineva, si am primit un "talk to the hand " sau " te sun acus sa ne vedem"  cand a venit un Y mai cool :)) defapt in ce consta sa fii cool? sa te dichisesti bine cand te ridici din pat, sa bei cafeaua zilnic in acelasi loc ( nu foarte ieftin) pe banii parintilor, sa stai acolo pana la pranz, eventual sa si mananci, sa te destrabalezi ca sa ai ce poze sa pui pe facebook , pupici, hugs, bff forever si alte prostioare de genul....si apoi sa fii lipsit de afectiune? wake up people !
   Chestiile astea trec, gradul de intelepciune mai creste, altele sunt valorile vietii, altii sunt prietenii, nu cei care stau pe langa voi ca aveti like-uri pe facebook sau instragram sau ca va cheama nu stiu cum, sau ca aveti nu stiu cati bani. Nu faceti nimic fara iubire, sanatate si implinire, si ceea ce vad in ultima vreme e departe de linistea pe care toti o cautam. Apreciati o vorba scumpa de la un batran, apreciati cand cineva se sprijina pe umarul vostru sau cand cineva va suna sa va intrebe daca sunteti ok, si nu ce faceti deseara ....dar multi nu stiti. Asta e......oricum. WAKE UP PEOPLE !

Punct.

Esiv

Toamna asta a venit sa ma loveasca intr-un mod sadic. Caci eu ador frunzele si culorile alea nebune care sa ma faca sa-mi doresc sa vad natura peste tot. Copacii aia care se dezgolesc asa usor si care ma lasa sa-i pozez cum numai eu stiu....atat de mult iubesc asta. Totusi Octombrie mi-a adus o incarcatura emotionala prea puternica. Lovituri , urcusuri si coborasuri ca niciodata. Am mai avut luni pline de ingrijorare si disperare , dar acum sufar de o disperare atat de calma si o dezamagire plina de multumire. Antagonic dar adevarat.
S-au insiruit sentimente de tot felul ca pe o tava, si eu cu atata lacomie nu am lasat nimic altora si am luat totul.
   Si am zile intregi de cand imi vine sa urlu tuturor ca mi s-au rupt visele din radacini, ca si cum cineva le-ar fi tras cu mana si le-a distrus ....da...si eu mai visez....
Punct

Deziluzii

"Cand te-ai oprit prea mult timp din drumul evolutiei, viata iti da un impuls dureros ca sa iti continui dezvoltarea. Aceste impulsuri dureroase sunt necesare daca semnele mai subtile nu le-ai priceput. Oamenii numesc aceste impulsuri, probleme."
...incep de aici. Pentru ca am senzatia ca abia acum intru in viata cu adevarat. Am sa vorbesc despre mine acum, si nu la general, caci evenimentele din ultimul timp ma vizeaza in exclusivitate. Eram micuta cand am crezut ca lucrurile in lumea asta sunt drepte. Am crezut candva in basme si in deviza ca binele invinge raul, ca dupa ploaie vine soare, si tot asa. Am ajuns intr-un punct in care asteptam o rasplata pentru munca mea, pentru eforturile mele, atat sociale cat si emotionale, pentru un cadru profesional mult asteptat. M-am luptat cu multe chestiuni sa ajung sa fiu multumita de propria-mi persoana, caci luptele duse , au fost in primul rand cu mine si apoi cu tot ce era negativ in jurul meu. M-am dus acolo, unde alta data nu aveam tupeul sa o fac, am dat dovada de curaj , mi-am lasat emotiile sa zburde de nebune, mi-am lasat somnul tulburat si linistea murdarita cu tot ce era mai urat, sperand ca am sa trec peste asta si am sa sparg zidul ala de care ma temeam, care ma facea atat de mica incat credeam ca nu am sa ajung la el vreodata. Am ajuns...insa m-am izbit in saltul meu, si am cazut. Mai rau este ca saltul meu era perfect, prizele cele mai bune, insa niste maini m-au luat si m-au impins. Nu stiu ale cui sunt, nu am sa aflu vreodata, insa am ramas cu un gol in interior si cu o dezamagire profunda. Aici am dat piept cu dreptatea. Acum am vazut ca unde traim noi, ea nu mai exista.
   Culmea este ca in aceasta nebunie, plina de praf si caramizi....au venit ei....oamenii. Cei din jur care zilnic sunt lipsiti de compasiune, care au suflete negre, impietrite, murdare si care au un interior putred. Acesti dementi instabili care cauta sa invarta un cui intr-o rana deschisa. Cata fericire si extaz pe nefericirea altora. Ei, cei care au sarit zidul, ne striga de dincolo, stiind foarte bine ca suntem raniti si nu putem sari si noi acum. Cei care au datoria sa ne panseze, o fac intr-un mod brutal, incat totul doare.... M-am saturat de oameni care ma cauta pana la goliciune, care se folosesc de slabiciunile si neputintele mele, care ma perie si care imi zambesc fals. Ma asteptam ca intr-un moment prost , sa fiu lasata in pace. Nu am nevoie de maini intinse, nici de mesaje de compasiune. Multumesc lui Dumnezeu, nu a murit nimeni....ci doar niste vise ale mele intinse pe urmatorul an...pe care nu le mai astept cu atat de multa darurire. 
Sunt revoltata, pentru ca m-a incercat un sentiment nou zilele acestea, caruia nu am stiut cum sa-i raspund inapoi. M-am chinuit sa-l accept asa cum e el, sa-i inteleg mesajul, insa este prematur. Intr-o societate bazata pe justitie, fix in mediul plin de justitiabili, totul e corupt, totul se face cu un "hei-rupism" de neimaginat, cu o insensibilitate crasa, pe seama unor destine chinuite, la inceput de drum. Aici se taie aripi oameni buni. Aici vii plin de sperante, si pleci secat si deziluzionat. Asa ma simt eu acum, cu o soarta ce depinde de hazard si rugaciuni , ca cei care citesc adevarurile mele, sa le noteze pe masura.  
Astept o motivatie, am sa ma ridic, am sa ma scutur .....si am sa renasc . Pentru ca asta fac oamenii puternici. 
Punct

Pressure

Dragul meu ....scriu iar caci aici ma simt atat de protejata si implinita, aliniata la cel mai fin zid. Aici imi activez sentimentele si clipele de glorie, caci atunci cand scriu ma simt Eu. Acea Eu care se pierde zilnic in pagini de viata, si care cauta sa fie mereu pe masura asteptarilor ei insasi si a celor ce o inconjoara.
    Am zile senine cand simt....atat de multe simt incat imi sugrum trairile caci nu am un limbaj atat de comun sa le exprim. Am realizat ca inca sunt sensibila, desi mi-am ajustat armura cea mai dura pe care am gasit-o in speranta ca mi se v-a potrivi. Am ramas dezamagita cand mi-am vazut imaginea, tot cea a unui om care varsa lacrimi cand ceva doare. Nu am inteles inca, acesta este felul meu de a ma secatui de furie si impulsuri de moment. "Accepta-te"...mi-am spus eu mereu, si in continuare caut sa restrictionez ceea ce sunt, ce insemn, si ce contin. De ceva vreme nu m-am confruntat cu nimic sa-mi arate ceea ce devin incet dar sigur. A sosit o clipa cand am fost stransa intr-o menghina si lasata acolo ca sub o oala sub presiune. Cata inconstienta si neglijenta. Cand umblam cu sentimente, trebuie sa ne punem manusi sterile, chiar si atunci cand le stergem de praf, pentru ca pericolul e acolo si ameninta vertiginos.
...." am coborat scarile si m-am simtit amenintata de ceva de care nu aveam habar.....apoi am urcat mai greoi ca niciodata sa-mi fac bagajul si sa ma ascund. Am simtit cum sinea s-a prabusit, si in caderea sa, m-a tras acolo lasandu-ma nesigura si furioasa. Am varsat doua lacrimi....fix doua...caci mai multe nu am avut la mine."
   Banalitatea este cea care ne arata drumul. Chestiile care nu conteaza sunt cele care deseneaza ceva nou, ne dau puteri nebanuite sau ne lasa goi cu slabiciunile si sensibilitatile noastre. M-am simtit si eu goala...
   Punct.

"AM"

    Scriu demult aici, si vad ca sunt citita....ma uitam de curiozitate la "audienta"...cu ocazia asta va multumesc, insa eu nu am un scop pentru care fac asta, asa ma simt eu bine, e ca un hobby, aici imi astern fericirea si supararile . Am incercat sa transform blogul intr-unul fashion...nu a mers, si nu pentru ca nu ma documentam eu cum trebuie, ci rapid am fost mustrata . Am aflat ca unii din voi ma citesc atunci cand isi beau cafeaua dimineata, altii cand sunteti la munca, sau seara inainte de somn. Ma mai citesc si eu din cand in cand .....sa vad evolutia si spun drept ca am senzatia adesea ca nu sunt eu cea care scrie. Atunci realizez cat de mult ne influenteaza starile de moment, si cum ne formam noi ca oameni. Eu pledez acum pentru autocunoastere...si cu siguranta asta incerc sa fac si eu.
    Am evoluat mult, de la un copil naiv , neinteles si trist, care prin postarile sale isi facea publicul sa planga, de la o fata cu experienta , prieteni si nebuniile sale, la o femeie care tinde spre implinire pe cate planuri e posibil, si care si-a croit un inceput de drum. Regret tare mult ca am facut odata prostia sa sterg blogul, ca apoi sa-l reiau. Am facut o copie si mai trag cate un ochi acolo ...uneori ma amuz, alteori imi aduc aminte cat plangeam si scriam. Acum realizez defapt ca am plans pentru ca atatea adunam in mine si , pentru ca am fost prea mult timp puternica, nu pentru ca eram un om slab.
    Astazi retraiesc unele chestii, si am mii de ganduri , unele bune , altele mai putin. Printre ele sunt oameni vechi, si oameni noi...dar in special oameni vechi, care si-au croit drum prin viata mea , cu care am crescut si care cu siguranta m-au ajutat sa evoluez. Acesti oameni , au trecut si au ramas undeva acolo, sa isi realizeze si ei visele, independent de mine si de faptul ca odata am fost prezenta in viata lor. Am ajuns la un nivel de intelepciune pe care il asteptam...nu e cel suprem, insa tind spre. Am atatea regrete, cum ar fi ca am lasat lucruri nerezolvate, am fost in mijlocul unor conflicte mocnite care s-au stins si dupa care a ramas cenusa. Nu am apucat sa fac pace, sa pun lucruri la punct. Am ajuns sa inteleg de ce oamenii actioneaza in anumite moduri, am ajuns sa inteleg ca experientele noastre ne contureaza defapt , si ca cel ce ridica piatra, este mai sinner decat sinnerii pe care ii judeca. There we go....
   Am avut ocazia sa numesc "prieteni" niste persoane pe care la vremea aceea asa ii catalogam. Nu regret asta, din contra. Prietenii aia m-au invatat ceva, de cele mai multe ori invatatura era aceeasi : m-am deschis repede, am pus suflet, am daruit incredere...pe scurt...mereu am daruit. Nici asta nu regret. Sunt un om caruia ii place sa daruiasca. Am o bucurie de neexplicat atunci cand fac cuiva drag o surpriza placuta. Nu am asteptari absurde, nicidecum de aceeasi natura. Cred ca am mentionat undeva intr-o postare anterioara ca relatiile cu oamenii as fi dorit sa fie in regim de reciprocitate cu privire la respect si daruire. Am invatat in felul acesta ca niciodata doua persoane nu vor oferi niste lucruri in egala masura, si ca unul mereu sufera si tanjeste pentru mai mult. De-ale vietii si astea.....Nu credeam insa vreodata ca am sa ajung sa spun ca multumesc lui Dumnezeu pentru ca lucrurile negative din viata mea , caci ele m-au croit sa fiu un om deosebit. Da...sunt un om deosebit, fiecare este in felul sau, dar daca eu am invatat ceva esential, este faptul ca sunt cel mai mare fan al meu, pentru ca asa trebuie. Si inca lucrez la asta, lucrez la o iubire suprema fata de mine, caci in viata aceasta suntem noi cu eul nostru si daca noi nu ne pretuim, rar vom intalni oameni care sa o faca la cel mai inalt nivel. Am sa revin...
Punct  .

T.oamna

A venit iarasi toamna...si frunzele atarna atat de greu...
...umerii goi intr-un geam rece si singuratic, asa frunze rupte si asa dorinte zburand in aer
...cerul meu era altul acum, amenintat de chestiuni urate si seci....

...raze de soare la care rugaciunile pleaca ...e greu a renunta la ele
...caldura din inima mea abureste geamul ala.

Mi-au ramas intepenite frunzele de anul trecut
In pagini de carte
Presarate cu iluzii si vise macerate.
Punct.

Thank you

  Am ezitat sa scriu ceva timp....pentru ca m-a doborat o incarcatura emotionala ceva de speriat. M-am inchis asa in mine si m-am instrainat, tocmai pentru ca trebuia sa invat cum sa fac fata unor provocari mari din viata mea.
   A fost o perioada agitata,  in care am experimentat tot felul de trairi mai mult sau mai putin placute. Aici am invatat cate ceva despre mine, lucruri care eu le contineam dar pe care niciodata nu le-am lasat sa zburde in voie. Poate de teama sau din varii motive, m-am lasat coplesita si mi-am stricat chimia interioara, somnul, sentimentele mele cele mai pure.
  Simt nevoia acum sa ofer cateva multumiri celor pe care i-am simtit langa mine....a contat enorm. Ma simt norocoasa , iubita si implinita atat cat se poate acum ! Punct 

Recunostinta

   Tot ma gandesc sa scriu despre recunostinta, si despre ceea ce inseamna sa multumim pentru ceea ce avem. Eu am ajuns de ceva timp la concluzia ca indiferent de cat de putin sau mult avem, indiferent cat am avut si cu cat am ramas, pana la urma de aici vin bucuriile. Sunt un om si cu bune si cu rele, de multe ori am avut senzatia ca nimic nu conteaza si nimic nu merita si nimic nu e bun si la la la....insa realizez ca am atatea lucruri pentru care zi de zi sa multumesc. Indiferent de greutatile cu care ma confrunt, si acum vorbesc din ceea ce am trait pe pielea mea, faptul ca am curaj si imi port increderea in divinitate cu mine permanent imi da putere. Poate de multe ori , obisnuita fiind ca toate in jurul meu sa fie acolo si sa fie ok le-am neglijat. Mi-am neglijat grija fata de parinti in favoarea grijii fata de oamenii straini care oricum m-au vandut, am neglijat faptul ca am o sanatate care e buna si pe care o tratez, pentru a intreba pe altii daca sunt bine, am ignorat faptul ca nu-mi lipseste nimic in viata si ca tot ceea ce mi-am dorit am avut mereu. Insa cel mai crud din toate astea este ca m-am lasat in voia sortii, sa merg din inertie sperand ca cineva se va gandi si la mine, asa cum adesea eu o fac cu privire la altii. M-am inselat. Nu s-a gandit nimeni.
   Ce sens au intrebarile mele , si ce sens am eu pentru unii...acum putin imi pasa. Sunt bucuroasa chiar daca zilnic cineva ma mai loveste, pentru ca am invatat sa primesc dezamagiri si lovituri, ma bucur pana si de lucrul acesta pentru ca fiecare pocnitura e o experienta pentru mine, e un "not to do ", e o cale de a privi in jur si a observa ceea ce am ignorat multa vreme. Cand am ales sa am grija de mine, nu am fost buna....imi pare rau, sincer nu dau doi bani , caci ma uit langa mine si vad ca am pentru ce sa ma ambitionez, am cui sa ma daruiesc, am la cine sa plang, am cu cine sa rad...si nu am nevoie de nimic de la nimeni. Pana la urma buna-credinta si sentimentele nu se cumpara.
Punct.

pentru ca sunt OM.

   Incep ziua...agitata.
   Nu am avut o seara grozava, si tot aman sa scriu despre un subiect care irita , si care e ca o boala cu care este infestata cat mai multa lume. Mi-am spus de multe ori ca nu am sa mai creez legaturi cu persoane de sex feminin, intr-atat de mult incat sa se treaca de limita bunului simt. Insa gafez......ma intreb daca asta ma face sa fiu lasa, sau daca doar caut sa compensez niste lipsuri....probabil ambele sau poate niciuna. Greseala o gasesc la mine mereu, pentru ca de cate ori sfarsesc dezamagita, scarbita si implicata, realizez ca sunt OM.  De ce spun asta? pentru ca doar in postura de om , imi permit sa am regrete, sa ma macin si sa imi reprosez mie ca ajung cu cinste, respect si onestitate sa ma autosabotez. Lucrez la niste aspecte importante...dar pana una alta daca ceva nu suport este minciuna si caracterul duplicitar, care sunt constienta ca zace in fiecare din noi, si noi il dezvoltam prin prisma experientelor pe care le avem de-a lungul vietii. Asta ne face sa fim mai buni sau mai rai, asta ne face sa fim mai egoisti sau mai darnici , mai pesimisti sau optimisti. M-am confruntat adesea cu un egoism exacerbat, superficial pe care nu-l descifrez...ca atare eu una imi cunosc oile negre si sper sa mai pierd cate una in perioade dese de timp. In schimb clar nu cunosc turmele altora, desi aparent ma bat cu pumnul in piept ca eu, Mafalda, stiu tot.....da..intuiesc bine, insa negarea e o metoda de a evita aceste chestiuni.
   Nu am reusit sa inteleg niciodata de ce oamenii pe care ii ajuti sunt cei care te musca, te vorbesc pe la spate si interpreteaza tot ce zici in defavoarea ta. Poate pentru ca ei iti speculeaza slabiciunule, stiu lucrurile care iti consuma bateriile. Cel mai des am studiat ca sursa emotiilor si sentimentelor negative generate de unele persoane este invidia. Am discutat in trecut despre invidie si despre cum ne dorim sa furam capra vecinului , in loc sa dorim sa moara. Despre cum ravnim la ceea ce au altii, dar noi nu muncim suficient sa construim singuri. Teoretic ma exclud din ceea ce exprim, insa cum am mai spus , sunt OM si asta ma face sa gresesc des. Accept criticile constructive oricand, dar nu accept sa fiu calcata in picioare, si nici sa vina cineva pe care l-am ajutat fara sa cer nimic in schimb, sa-mi dea cu firma-n cap. Detest atunci cand unii isi construiesc imperii pe spatele meu. Poate cineva spune ca , bun ...si daca oferi ceva , ce doresti in schimb? asuma-ti si mergi mai departe. Lucrurile din punctul meu de vedere nu stau asa. ( caci am auzit asta des si sincer mi-a ajuns). In momentul in care ajuti pe cineva, automat opereaza legea compensatiei. Asa sta treaba in Univers. Ca sa ploua, trebuie sa fie soare, ca sa fie nori, trebuie sa existe apa si vant...etc. Ca sa existe o conexiune umana, trebuie sa stim sa apreciem, sa multumim, sa intampinam toate evenimentele cu trairi pozitive si nu negative. Daca eu primesc ceva, nu neaparat material, moral si spiritual, automat am obligatie morala la randul meu si ATENTIE , cand faci ceva trebuie sa faci din suflet, nu fortat de imprejurari. E just, e fair-play....poate e dur spus "frate frate dar branza e pe bani". Cand ajuti pe cineva, astepti ca omul ala sa fie alaturi de tine, sa ofere respect, nu bunuri materiale, nu luna de pe cer...asa e in cazul meu. Ajut si nu astept nimic in schimb......dar nici nu merit suturi in fund. Alea mi le dau eu singura ca sa pot face un pas in fata. Ce castiga unii ca umbla sa-mi faca reputatie proasta? cu ce ies in castig? asta nu am inteles niciodata. Eu daca am facut-o am regretat, am lasat capul in jos si m-am dus rupta-n paispe sa-mi asum spusele , si sa salvez ceva. Poate am pretentii mari...
  Pe scurt, sunt dezamagita de oamenii din jur, "prietenii" ma vand pentru o bucata de bagare in seama, unii ma invidiaza , nu stiu pentru ce, poate pentru ca ceea ce am realizat am facut prin fortele proprii, pentru ca am suflet, si pentru ca asa ceva nu se gaseste la coltul strazii, pentru ca am caracter, pentru ca imi asum cand gresesc, pentru ca sunt acolo cand altii nu sunt, pentru ca inca imi mai pasa, pentru ca sunt devotata si nu revars de rautate si nici frustrare la cote maxime, pentru ca eu, un om cu problemele sale, lupta sa evolueze bine si frumos ...si nu accept sa ma murdaresc pentru nimeni si nimic.

Punct . pentru ca sunt OM

The art of the Start

Mi-a placut tare mult acest articol, aveam nevoie de un imbold, asa ca sper sa va ajute si pe voi...la mine s-a "miscat" ceva . 

E usor sa iesi la alergat o data. Nu e nici chiar foarte greu sa iesi la alergat constant, timp de o luna. Ce e chiar foarte dificil e sa iesi la alergat zi dupa zi, pentru mai multi ani. E usor sa incepi ceva; e mult mai greu sa fii consecvent si sa duci acel ceva pana la capat. Multa lume crede ca aceasta calitate, consecventa, este o chestiune de putere a vointei. Ca oamenii care fac exercitii zilnice, tot timpul reusesc sa si puna deoparte un anumit procentaj din veniturile lor. Sau ca cei care pot sa mentina un blog pentru mai multi ani au o abilitate speciala de a indura. Sunt in complet dezacord cu aceste idei. Eu cred ca acest har al consecventei are putin de a face cu taria vointei si in acest articol doresc sa explic de ce. Cum am devenit Consecvent Nu sunt perfect consecvent in viata mea. Dar, pentru lucrurile importante, am fost mereu destul de bun in a le finaliza sau mentine. De exemplu, fac exercitii fizice de 4-5 ori pe saptamana, aproape in fiecare saptamana de mai bine de patru ani. Mi-am mentinut si dieta asa cum am hotarat ca voi face si am pastrat cam tot de atata timp si "rapoarte" detaliate cu cheltuielile efectuate in fiecare luna. Imi doresc si sa realizez performanta unei prietene care tocmai a terminat de scris articolul cu numarul 724 pe blogul ei, pe care a postat macar o data, timp de mai bine de 3 ani. Nu am fost mereu consecvent. Am fost un Incepator - bun la a incepe proiecte, slab la a le mentine si sustine. Obisnuiam sa sar de la o pasiune la alta, pornind cate un nou proiect, si il lasam balta de indata ce ma plictiseam. Cred ca multi sunt asa cum eram eu - buni la a incepe lucruri, groaznici in a le duce pana la capat. Dar treptat, am devenit consecvent, si cred ca si tu poti. Problema nu este vointa ta, doar modul in care abordezi tu noile obiective si proiecte. Puterea Consecventei Inainte de-a incepe sa vorbesc despre cum sa fii consecvent, cred ca este important sa clarific de ce consider ca e importanta consecventa. Multa lume asociaza consecventa cu lipsa de initiativa sau plictiseala. Sunt oameni care mi-au spus ca daca ceva nu se imbunatateste dupa cateva saptamani sau luni, trebuie sa schimbi acel ceva. Daca aceasta este atitudinea ta, va fi greu sa dobandesti consecventa. Consecventa implica sa lucrezi la o scara temporala mai mare de cateva saptamani sau luni. Unei persoane consecvente nu-i pasa daca planul de slabire nu merge dupa 3 saptamani, sau daca website-ul lor nu le aduce mii si mii de lei dupa primele 3 luni. O persoana consecventa priveste orizontul temporal mai larg, unde cateva mici impedimente in calea progresului sunt eliminate in urmatorii ani sau in urmatoarele decenii. Consecventa functioneaza deoarece ea construieste ceva, spre deosebire de multe inceputuri pe termen scurt. Facand acelasi lucru pentru mai multe zile ajunge ca pana la urma sa se transforme asemenea unui bulgar mic tavalit mult prin zapada, in ceva mare, pentru ca nu se opreste. Care e cea mai buna cale pentru a te mentine in forma? Sa faci exercitii fizice, timp de 5 ani. Care e cea mai buna cale de a lansa o afacere online? Sa conduci una timp de un deceniu. Care e cea mai buna abordare pentru imbogatirea vietii tale sociale? Sa iesi din zona de confort, zi de zi, mai multi ani la rand. Sustenabilitate inloc de viteza Motivul pentru care m-am zbatut atat de mult cu consecventa a fost mie mi-a pasat mai mult de viteza decat de sustenabilitate. Cu alte cuvinte, mi-am setat obiectivele in asa fel incat sa ating maximul de progres pe care il consideram posibil in cel mai scurt timp. Pune-ti in gand sa citesti o carte in fiecare zi. Seteaza-ti deadline pentru un proiect de 6 luni in doar 8 saptamani. Mai mult, mai rapid, mai curand. Motivul pentru care e usor sa faci ceva pentru o zi sau o luna dar nu pentru zece ani este ca cele doua clasificari temporale necesit minti diferite. Pentru a face ceva timp de o zi sau o luna, trebuie sa depui mult efort. Pentru a face ceva in fiecare zi timp de un an, ai nevoie chiar de oposul ideii anterioare. Trebuie ca activitatea sa necesite mult mai putin efort, pentru a nu te extenua. Daca ai o afacere poti prinde impresia ca trebuie sa lucrezi exagerat de mult. Trebuie sa lucrezi mult e drept, dar sa ai mare grija cat, pentru ca altfel vei realiza ca ai lucrat foarte mult ceva vreme, dupa care nu ai mai fost bun de nimic cateva saptamani. Dupa cativa ani si multe proiecte vei realiza cel mai probabil ca ar fi trebuit sa gandesti exact pe dos. Sigur, sa lucrezi mult e important, dar ai grija cat poti tu personal sa faci, pentru a putea oferi sustenabilitate muncii tale. Altfel vei pierde mult timp incercand sa iti revii dupa munca asiduua. Daca vei incepe sa iesi la alergat, tinteste sa alergi in fiecare zi, doar cate putin. Nu incerca sa spargi recorduri personale cu fiecare seara de alergat, trebuie doar sa alergi. Pe urma, treptat, vei putea sa maresti nivelul. Fii prezent in fiecare zi, nu doar odata la ceva timp Aceasta lectie probabil pare a fi redundanta, dar de multe ori este omisa. Multa lume incearca sa fie consecventa facand ceva cu iregularitate. Cred ca, teoretic, daca ar alerga 6 zile pe luna, in fiecare luna timp de un deceniu, aceea ar fi consecventa. Dar cunosc foarte putina lume care ar putea sa se chiar tina de un asemenea program. In mod surprinzator, a face ceva in fiecare zi este mult mai usor de mentinut decat a face ceva odata la catva timp. Daca vrei sa fii consecvent cu un obicei nou, fa-l in fiecare zi, fara intrerupere, timp de o luna. Fa-l o parte indispensabila din viata ta, nu "doar o chestie" pe care o faci ocazional. Cateodata nu poti face ceva in fiecare zi. Dar poti macar sa faci acel ceva dupa un program fix. Odata pe saptamana, in fiecare saptamana, stau si-mi scriu toate cheltuielile intr-un spreadsheet. Nu-mi bat capul in fiecare zi cu acest lucru, dar il fac intr-un orar destul de regulat care e parte a vietii mele. Fa Consecventa Rutina Ta Stii momentele acelea cand dormi in alta parte decat acasa la tine? Daca te trezesti noaptea acolo, esti confuz pentru ca nu pare normal. O camera de hotel de exemplu nu e normala pentru tine. Becul e pus complet aiurea in alta parte decat esti tu obisnuit. La fel este si cu obiectivele noi si cu lucrurile pe care ti le propui sa le faci cu consecventa -- inca nu sunt normale. Cand incepi sa faci exercitii fizice pentru prima oara, nu este normal pentru tine, te deranjeaza la fel de mult ca becul acela pus in complet alta parte decat locul in care ai vrea tu sa fie. Daca vrei sa faci ceva cu consecventa, trebuie sa devina o parte a vietii tale. Trebuie sa fie atat de adanc inradacinate, incat daca nu le mai faci sa te simti ca atunci cand te trezesti intr-un pat strain noaptea. Nu te asocia cu oameni inconsecventi Bun, probabil suna cam dur. Dar daca vrei sa faci ceva alaturi de un prieten sau grup: alergat, scris, socializare, de exemplu, si ei sunt inconsecventi, iti va fi foarte dificil sa iti pastrezi consecventa. Un partener nepotrivit la sala te poate face sa te lasi in scurt timp. Desigur, oposul este de asemenea adevarat. Daca te intovarasesti cu oameni consecventi, iti pot fi aliati. Alege cu grija partenerii, pentru ca daca nu sunt seriosi te vor trage si pe tine in jos. Fii un Finalizator, nu un Incepator “Just go start something.” Este o expresie populara in zilele noastre datorita unor best-sellere precum The Art of the Start. Dar nu cred ca este o expresie folositoare. Multi oameni sunt Incepatori buni. Defapt, as estima ca pentru fiecare o suta de Incepatori ar fi doar unul sau doi Finalizatori, oameni care sa chiar duca lucrurile la capat. E bine sa fii si Incepator si Finalizator. Dar e foarte dificil, asa ca daca e sa alegi, mai bine alege sa finalizezi. Alege sa fii acolo in fiecare zi pana cand termini ce ti-ai propus. Alege sa mergi dupa ce e mai plictisitor la suprafata, dar mai plin de recompense in profunzime. Alege sa mergi cu planul tau, chiar daca nu iti aduce bani instant. Alege sa fii consecvent. (sursa  www.foreverfriendsclub.cif2.net.)

Perioade

Perioadele fericite....
sunt medicamentele care ne fac sa traim, pe langa multe alte aspecte care ne completeaza caci atat de absurzi si goi suntem....ne conturam zi de zi, si ne accesorizam astfel incat sa ne vedem unii pe altii, pentru ca altfel suntem invizibili. Cred ca noi asa am inceput....o silueta superficiala, plina de caracter ca un amalgam de trasaturi care trebuiau ordonate frumos ca sa rezulte ceva. Acum trebuie doar sa ne descurcam unii cu altii, caci asta presupune o arta aparte....
descompusa sub razele lunii duc dorul unui val sa ma ridice din scaun si sa ma arunce sirenelor, caluţilor de mare si fructelor ce nu plutesc. Punct

"In ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, ratiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Amor propriu."

Odata

...acum ceva timp ma intrebam cand va veni ziua aia in care raul se va disipa....caci a fost un rau mare prezent in viata mea pana acum, si poate va mai incerca sa ma ademeneasca insa cu credinta si convingerile mele , va trece ca apa de ploaie. Maine ....e ziua pe care o numeam "odata va fi bine si va fi gata cu toate astea" si totusi....maine a venit.
Pornind de la ideea aceasta ma intreb, de ce oamenii doresc sa faca rau in jurul lor....mai cu seama sa faca rau semenilor lor. Pentru ce? subiectul e amplu insa ma rezum la raul meu. Acela care mi-a mancat zile, nopti, mi-a sadit griji si nervi de tot felul. Un rau de la cineva care nu ma cunoaste, dar care a tinut cu tot dinadinsul sa-mi raneasca familia, sa ne picteze sufletele cu negru si sa ne arunce intr-o stare blastfemica de neoprit. Cu greu unii cu altii am reusit cu bun simt si educatie sa scoatem din apa niste caramizi grele aruncate de un om incult, josnic dar care ne-a batut cu experienta sa in domeniul prostiei . Omul acesta traieste la feminin. Se hraneste sadic si bolnav cu energia oamenilor neputinciosi. Aceasta ciuperca saprofita are nevoie de iertare si de un Dumnezeu care sa-si intoarca fata la ea, caci privirile ei taie si vorbele ei agramate nu le intelegem.
Gata....ma duc sa-mi iau casa.  S-a terminat...sper sa ai pace si lumina acum
 Punct

iipoC ( copii)

Copii din noi au fost uitati demult...
Pasii lor adesea s-au pierdut, i-a luat valul maturitatii pe care noi l-am strigat parca prea repede. Era frumos cand eram copii si ne doream sa fim mari, aveam idoli mari, aveam vise mari pe care societatea ni le-a spulberat, a dat gol cu ele ca si cu o minge de proasta calitate. Cand eram mici jucam sotron cu speranta ca nu stim sa numaram degeaba si ca asta ne va folosi intr-o zi.
Eu am fost copil frumos....pentru ca aveam acea lumina a generatiei noastre, pe care acum nu o mai vedem. Dainuieste in noi si atat. Adesea auzeam glasurile tovarasilor mei, si caietele si cartile erau uitate intr-un colt pentru cand avea sa ma intorc. Jucam ascunsa , ratele si vanatorii, tarile, tara tara vrem ostasi, ata, si multe alte jocuri si clisee pe care le inventam si care ne faceau zilele sa para atat de scurte. Soarele de afara avea alta culoare, inghetata se vindea in pachete de unt si in cornete saracacioase cu un gust ce nu se mai intalneste, si sucul la punga ne punea pe fete un zambet imens. Adesea strangeam maruntisuri de la cumparaturi sa ne delectam cu pufuletii de la fabrica din cartier, faceam cursuri de gatit prin gradina blocului, si stateam la rand la sifoane transpirati si lesinati de sete. Alergam in sandale pana ne juleam genunchii si nu era acolo nimeni sa ne ridice si sa ne scuture de praf ca pe alintatii de astazi. Ne suiam inconstient si natang pe bara de scuturat covoare si pe schele, si fruntile julite erau un must-have pentru ca era musai sa ne delectam cu flori de salcam la desert.
...Verile mele erau triste...tot cartierul pleca la tara si eu ramaneam singura sa bat pietrele orasului. Nu am avut bunici la tara, nici nu stiam cum arata un cal e aproape. Vacanta mare era cea mai mare tristete..... Asa ca aproape trei luni de zile pana in septembrie, citeam tot ce imi pica prin mana. Citeam singura , scriam ...desenam si etc. Asa cred ca am devenit multitasking pe parte artistica. Am avut prieteni de joaca, si care au ramas si care au trecut....cei mai multi au trecut ...insa pentru mine au ramas acolo undeva unde sa imi amintesc de ei asa cum trebuie si asa cum stiu eu.

   Copilul din mine este aici, uneori vesel uneori fericit.....
punct

Slabiciuni

Lasitatea e slabiciunea mea acum. Nu stiu daca e ceva bun sau rau, insa tot astept un moment sa spun in fata cuiva niste chestiuni care deja mi-au umplut sacul cu rabdare si dau pe-afara destul de rau. Si ca sa nu incep eu iar cu bla bla-urile legate de prietenii si despre cum sunt ele pe cale de disparitie, am sa spun ca pentru mine aceasta "institutie" sociala este in paragina. Asta pentru ca imi spun ca prieteniile sunt ca vinul, cu cat mai vechi cu atat mai bine, incep sa mi se clatine principiile, si asta pentru ca zi de zi ma incearca o stare de disconfort.
 Spun asta pentru ca imi stiu atat plusurile cat si minusurile....nu sunt perfecta, nu sunt cea mai cea si nu voi fi vreodata, insa stiu sa pun suflet acolo unde trebuie....pentru ca astfel exista complexitate, daruire si longevitate in orice lucru pe care il facem. Asa consider eu, ca relatiile sociale trebuie ingrijite, pentru ca ele sa reziste , mai ales cu persoanele care merita, insa ce ne facem atunci cand nu exista reciprocitate? e o intrebare la care nu am gasit raspuns.....si indirect daca facem sondaj primim clisee de genul " scuze ca nu am mai dat nici un semn dar nu am timp de nimic" sau " vai dar cat timp a trecut, nu am timp nici sa respir, nici sa mananc nici sa dorm nici sa traiesc nici sa etc etc etc ". Cat sa mai inghitim gogosele dinastea...pe bune acum. N-or fi ele bogate in calorii insa au alte E-uri de care personal prefer sa ma feresc.
Mai sunt apoi prietenii de....plictiseala ? sper ca spun bine....de genul ies cu tine tot anul, hai doi trei....caci astept sa apare alti oameni cu care sa ies, si asa succesiv sa las balta pe rand pe fiecare. "Adica cum ar veni" stai cu mine pierzi vremea , ma suni cand te "plicti" , si cand se iveste o jucarie noua o aruncam pe cea veche.
Despre ce vorbim? despre oameni? ...credeam ca despre niste bucati de plastic.
Am cugetat suficient si sper sa am mai mult curaj. Punct

Lumina?

    Au trecut sarbatorile si caut sa adun urmele de lumina din suflet. Sper ca am si eu cateva...caci in ultima vreme am fost cam zbuciumata. Atatea sentimente contradictorii ce m-au incercat incat stau putin cuminte sa ma lamuresc ce e cu ele. Acum chiar simt nevoia sa spun ce gandesc, pentru ca adesea din respect ma cenzurez, sau incerc sa imi imbrac furiile si nemultumirile in alte forme de diplomatie ce spun eu ca ma caracterizeaza. Sunt om...cateodata mai rad , cateodata mai plang, uneori sunt multumita alteori nu....acum si de ceva timp incoace tot incerc sa ma impac cu unele dezamagiri. Lupta e crancena pentru ca ori nu stiu cum sa le fac fata, ori nu am idee cum ar trebui ele acceptate.
   De ceva timp am devenit observator....intr-o sala imensa unde se joaca fragmentat niste piese de teatru. Adesea eram actor, insa m-am retras si am decis sa vad cum ar decurge unele piese fara mine. Uneori constat ca este mai bine asa, decat sa pic prost ca un meteorit intr-un camp de iarba. Sa fii observator pe scaunul din mijloc, cu atatea lumini aprinse, poti orbi sau,  cu finete, poti sa observi detalii care tind sa scape in general. Poate uneori deciziile nu le iau bine, cand ma asez acolo si incep sa vad lucruri, chestii, altele mai evidente, altele subantelese. Problema este ca le VAD ! ....da exact....vad cand cineva se sprijina de mine doar cand e pe marginea prapastiei, iar cand e pe val imi da cu placa peste umar....vad si cand mi se zambeste frumos pe fata si spatele mi-e vopsit aztek....vad ca atunci cand nu mi-e bine unii isi gasesc de treaba.....sau isi inchid telefoanele sau.....whatever. Lucrurile acestea se intampla in viata mea, si probabil in viata multora, insa viziunile noastre difera, sentimentele noastre se misca intr-o mai mica sau mai mare masura pana la saturatie. Suntem oameni si cerem de la cei din jur macar acelasi tratament pe care il oferim...insa chiar exista o datorie? poate din naivitate cred ca merit una, cel putin sper. Toti oamenii buni meritam respect si buna credinta. Eu una asta ofer de cate ori pot...dar mai pot? si poate nu merit nici sa fiu acuzata de exces de bunatate doar pentru ca intuiesc unele chestiuni, sau pentru ca citesc unii oameni ca pe niste carti simple si banale. Nu am invatat cum trebuie sa fiu mereu ferma si categorica atunci cand spun NU, pentru ca m-am gandit ce as starni daca as face-o , insa niciodata nu m-am riscat. Poate ar fi timpul sa o fac....
Nu am sa spun ca m-am saturat de oameni care profita sau care mint, sau care sunt ipocriti si etc....caci pana la urma exista si o parte buna in treaba asta, si toata viata ne confruntam cu situatii ingrate, insa cu siguranta perceptia ar trebui schimbata, si atitudinea.
Imi asum unele situatii in care ies din zona de confort, de genul , o amica ma sms-uieste cu chestiuni interesante cateva zile la rand, si apoi cand ne vedem nu-mi acorda nici cateva secunde din viata sa stam de vorba caci are de discutat cu persoana despre care imi scrie ( nu de bine, evident) caci m-am obisnuit sa  fiu Elvetia in unele situatii si nu am idee cum sa ma mai scot. E neplacut ca cineva sa caute sa-ti faca in ciuda si cand are necazuri sa sune sa strige ajutor, cand zile (saptamani) la rand nu intreaba de sanatate. Cred ca imi ies din minti cand oamenii sunt reci....si citez pe cineva drag " oameni reci ma inconjoara"....si ma intreb eu ce caut acolo. Nu stiu ce e asta si nu-mi pasa de parerea altora, asta ma deranjeaza, ma seaca si nu ma lasa rece , ci ma incinge. M-am saturat si de rude si neamuri care se dau neamuri, doar cand au ceva de obtinut, si apoi odata la o suta de ani cand te vad in loc sa-ti ureze de bine,  iti descurajeaza realizarile . Detest cand cineva mi se da prieten si petrece cu mine un an, doi trei din viata, ca apoi cand apar oameni noi in peisaj sa ma lase balta. Eu nu fac asta decat daca am motive, si de regula le comunic.  Nu am chef sa debitez tampenii , ci doar am chef sa scriu, am chef sa imi arat mie insumi ca nu e ok atata exces de zel, atata exces de intelegere din partea mea vis a vis de unii, caci eu nu primesc in schimb nimic in caz ca am nevoie, si pana la urma si eu sunt om. Gresesc.....vorbesc de altii, ma raportez la altii, uit de mine si de viata mea, de sufletul meu si de inima mea..
Aviz amatoarelor....usa mea e inchisa, e loc de o cafea din respect ...caci restul s-a dus demult
Punct

Palme

#nuamscrisdemult.....si asta ma face sa am chef de povestit...caci in acest timp am strans multe....am admirat multe si am adunat....
Se facea ca intr-o zi, cautam sensul unor lucruri care sa ma faca sa pretuiesc mult ceea ce am, ce detin, ceea ce sunt. Noi oamenii nu prea facem asta....stam prost la capitolul multumiri si recunostinta s-a instrainat demult. Putini ne trezim dimineata si cand dispare aburul din priviri stim sa ne activam constiinta spre un "multumesc" singur si prea suficient.
Clar.....detinem puteri nebanuite, rare...si totodata atat de straine.
Acum ceva timp, timpul a stat in loc. Am intrat intr-o casa in care candva simteam un miros din copilarie de dulceata de salcam. Mobila si decorurile pastrau in ele acel ceva pe care eu il cautam odata demult. Nu imi era nimic strain acolo.....doar anii ce au trecut au mai adus cate un aer nou pe ici colo, in cateva piese fine de decor. Cateva tablouri abstracte dau viata unor pereti palizi si singuri. Acum totul avea acel sens, si incepuse sa se contureze un univers viu, si concret. M-am asezat pe un fotoliu frumos tapitat, plin de amintiri si acela. Stia multe despre mine, despre ghidusiile mele, pasiunile mele legate de arta frumosului, si in ciuda faptului ca unele din ele dureau, tot acolo m-am asezat. M-am asezat cu speranta de a trezi in mine ceva unic, timid si mai indraznet. Am ramas acolo cateva clipe sa ma acomodez, iar in usa au aparut ochii veseli si vocea copilaroasa pe care o asteptam. O persoana feminina pana la cer si inapoi , agresata de o varsta inaintata si alinata de un spirit copil, de o indemanare rara si un opimism iesit din comun. Asta era cheia pe care o cautam, o cheie noua care rezolva multe...opimismul. O lectie semnata pentru mine de o persoana care a invins boala, a suferit 7 operatii, nu a dormit nopti, s-a pierdut printre straini, si care in cele din urma si-a gasit drumul inapoi acasa. Mai mult decat o lectie, am primit o Palma....Da ....o Palma....e acea palma care m-a trezit din dulcea visare in care m-am afundat. Apoi a urmat povestea acelor tablouri. Abstractul insemna boala, culorile intensitatea durerilor si suferinta femeii....culorile acelea erau tari si intense, aproape ca dureau din priviri...si atunci touche....mi-am meritat palma. De ce? pentru ca cei care au suferit cu adevarat in viata au puterea sa zambeasca sincer, clar si stiu sa impleteasca un optimism care nu se vinde la coltul strazii.....pentru azi Punct < va urma>

Memoires

S-a intamplat sa tresar deodata si prin tehnica retrospectiei sa adun totul intr-un singur moment. Asa m-am pierdiut si ma gandeam sa-mi scriu viata intr-un mod inedit. Imi mai trebuie putin curaj si am sa contopesc aici tot ceea ce sunt eu defapt. Punct

Respiro, in mii de fragmente

  Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
  In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.
Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre karma si destin, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serioasa si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebuna, m-ar tolera s-au m-ar lasa singura. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
           Cred in prietenie pentru ca am norocul sa stiu ca exista !

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale poate Nu inseamna nimic sau poate e totul .Noi suntem diferiti si de asemenea viziunile noastre difera.



Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui.

Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.
Punct