"AM"

    Scriu demult aici, si vad ca sunt citita....ma uitam de curiozitate la "audienta"...cu ocazia asta va multumesc, insa eu nu am un scop pentru care fac asta, asa ma simt eu bine, e ca un hobby, aici imi astern fericirea si supararile . Am incercat sa transform blogul intr-unul fashion...nu a mers, si nu pentru ca nu ma documentam eu cum trebuie, ci rapid am fost mustrata . Am aflat ca unii din voi ma citesc atunci cand isi beau cafeaua dimineata, altii cand sunteti la munca, sau seara inainte de somn. Ma mai citesc si eu din cand in cand .....sa vad evolutia si spun drept ca am senzatia adesea ca nu sunt eu cea care scrie. Atunci realizez cat de mult ne influenteaza starile de moment, si cum ne formam noi ca oameni. Eu pledez acum pentru autocunoastere...si cu siguranta asta incerc sa fac si eu.
    Am evoluat mult, de la un copil naiv , neinteles si trist, care prin postarile sale isi facea publicul sa planga, de la o fata cu experienta , prieteni si nebuniile sale, la o femeie care tinde spre implinire pe cate planuri e posibil, si care si-a croit un inceput de drum. Regret tare mult ca am facut odata prostia sa sterg blogul, ca apoi sa-l reiau. Am facut o copie si mai trag cate un ochi acolo ...uneori ma amuz, alteori imi aduc aminte cat plangeam si scriam. Acum realizez defapt ca am plans pentru ca atatea adunam in mine si , pentru ca am fost prea mult timp puternica, nu pentru ca eram un om slab.
    Astazi retraiesc unele chestii, si am mii de ganduri , unele bune , altele mai putin. Printre ele sunt oameni vechi, si oameni noi...dar in special oameni vechi, care si-au croit drum prin viata mea , cu care am crescut si care cu siguranta m-au ajutat sa evoluez. Acesti oameni , au trecut si au ramas undeva acolo, sa isi realizeze si ei visele, independent de mine si de faptul ca odata am fost prezenta in viata lor. Am ajuns la un nivel de intelepciune pe care il asteptam...nu e cel suprem, insa tind spre. Am atatea regrete, cum ar fi ca am lasat lucruri nerezolvate, am fost in mijlocul unor conflicte mocnite care s-au stins si dupa care a ramas cenusa. Nu am apucat sa fac pace, sa pun lucruri la punct. Am ajuns sa inteleg de ce oamenii actioneaza in anumite moduri, am ajuns sa inteleg ca experientele noastre ne contureaza defapt , si ca cel ce ridica piatra, este mai sinner decat sinnerii pe care ii judeca. There we go....
   Am avut ocazia sa numesc "prieteni" niste persoane pe care la vremea aceea asa ii catalogam. Nu regret asta, din contra. Prietenii aia m-au invatat ceva, de cele mai multe ori invatatura era aceeasi : m-am deschis repede, am pus suflet, am daruit incredere...pe scurt...mereu am daruit. Nici asta nu regret. Sunt un om caruia ii place sa daruiasca. Am o bucurie de neexplicat atunci cand fac cuiva drag o surpriza placuta. Nu am asteptari absurde, nicidecum de aceeasi natura. Cred ca am mentionat undeva intr-o postare anterioara ca relatiile cu oamenii as fi dorit sa fie in regim de reciprocitate cu privire la respect si daruire. Am invatat in felul acesta ca niciodata doua persoane nu vor oferi niste lucruri in egala masura, si ca unul mereu sufera si tanjeste pentru mai mult. De-ale vietii si astea.....Nu credeam insa vreodata ca am sa ajung sa spun ca multumesc lui Dumnezeu pentru ca lucrurile negative din viata mea , caci ele m-au croit sa fiu un om deosebit. Da...sunt un om deosebit, fiecare este in felul sau, dar daca eu am invatat ceva esential, este faptul ca sunt cel mai mare fan al meu, pentru ca asa trebuie. Si inca lucrez la asta, lucrez la o iubire suprema fata de mine, caci in viata aceasta suntem noi cu eul nostru si daca noi nu ne pretuim, rar vom intalni oameni care sa o faca la cel mai inalt nivel. Am sa revin...
Punct  .