Nu imi plac...

....stiu una si buna. Nu imi plac oamenii ascunsi, care par ca spun atat de multe despre ei si totusi atat de putine.
Nu imi plac oamenii care vin numai la nevoie
Nu imi plac oamenii duplicitari
Nu imi plac oamenii individualisti (egoisti)
Nu imi plac oamenii care migreaza dupa interese
etc etc

  Era o perioada cand efectiv atrageam oameni nebuni, si la propriu si la figurat, dar atat de nebuni incat ma intrebam cat de nebuna sunt eu . Citesc des ca atragi ceea ce esti, si sincer incepusem sa ma sperii. In acea perioada, toata lumea avea probleme, toti acesti nebuni, aceste glume, de la care am invatat eu cat de intreaga sunt defapt, aveau probleme. Nu era suficient faptul ca labilitatea isi facea simtita in viata mea pe toate planurile. Cat a mai durat acea vreme, incepusem sa cred ca toti au cate o problema, mai mica sau mai mare, si oricat de sociabila oi fi eu, parca abia incepusem sa cunosc si eu cum sta treaba cu oamenii astia, cum sunt ei defapt, ce transmit, si ce concluzii ar trebui sa trag. Eu cred ca fiecare persoana cu coloana vertebrala are in spate un saprofit nebun, care nu vrea sa faca nimic sa iasa din starea asta, care se plange incontinuu indiferent daca ii merge rau sau bine, pentru care corabiile sunt mereu scufundate si pentru care nu exista nimic pozitiv in existenta asta.
 As mai vorbi dar m-am plictisit...eu provoc universul, nu mai doresc oameni nebuni in viata mea.

8 ca de primavara

...oamenii au multe de spus, parca sunt nevorbiti.
Azi dupa atat de mult timp, a iesit soarele. A fost mituit de zambetele noastre, de toate florile din lume care sunt rezervate pentru noi , femeile. Oare de ce este nevoie de o zi, pentru ca barbatii sa fie delicati si gentili? eu nu vad sa fie asa mereu, ma refer aici la majoritatea, pentru ca bineinteles exista exceptii evidente. Am stat de dimineata prin oras si am sesizat vanzatorii de iluzii, de cadouri si de vise, urland pe strada ca si cum viata lor ar sta in kitch-urile pe care ard de nerabdare sa le vanda.
 Caldarari pe trotuare inghetati si infrigurati, ca de', cu o raza nu s-a facut primavara, cu cafele in mana si promisiuni de promotii, ocupa peisajul trecatorilor grabiti sa vada unde sunt zambilele mai ieftine, caci ghiocei mai rar am vazut.
 Astazi si de Valentine's Day zaresti tineri pe bordura imbracati la patru ace si cucoane coafate cu blanuri si ochelari de soare. Unii asteapta cate o fata , altii cate doua, cine stie. Important e ca e orasul impanzit de cetateni, ca de Craciun, doar ca e putin mai cald si nu mai vedem brazi inghesuiti prin piete. Eu m-am trezit dimineata cu un trandafir pe perna ( fericire suprema), dar nu se intampla asta doar de 8 martie, ci mai mereu.
Va urez o zi cu soare, revelatiilor feminine din viata mea.
Ii urez mamei mele sa fie, ca sa fiu si eu.
De ziua ta mamico, ai mereu inima mea.

Momente si atat

Ma regasesc aici intr-un alt moment...si cum toate sunt diferite aveam pagina deschisa si degetele nelinistite....simteam niste chestii de ceva timp si realizez ca inca mai am momente de neliniste, momente in care imi pasa, in care ma atasez.....si chiar momente cand sunt impietrita. Cu siguranta e o noua metoda prin care mai descopar cate ceva despre mine...
.....am sesizat de ceva timp ca imi pun limite in ceea ce priveste socializarea...ma refer la cea afectiva. Ma apropii de oameni atat de usor, si parca prea greu. Apoi in mintea mea apare povara eternului deranj si dorinta de distanta. Nu stiu de ce ....poate ma subapreciez si am senzatia ca devin secanta pentru oameni la un moment dat, apoi din teama de abandon, apoi din teama X si Y si Z. De la temeri plecam, si la ele ajungem. Eu una imi asum mereu riscul unui abandon etern....prea multe dezamagiri si totusi nu gasesc contributia mea in ele, cu siguranta din subiectivism, din inconstienta sau cine stie.....
..apoi vine momentul acela in care dau de oameni care imi seamana mult....si usor usor senzatia de unicitate dispare, desi in felul nostru suntem toti unici. Poate chiar asa e, atragem ceea ce suntem, ceea ce simtim....acum realizez cat de hidos si imatur era interiorul meu mai demult , si atitudinea de Eva cea ispitita venea din jur si de la oamenii de care eu ma inconjuram.
..si cum viata asta e construita pe etape si nivele ale existentei, cred ca mai urcam si mai cadem . Eu una imi stiu perioadele gri, dar si pe cele curcubeu, si de cand recunosc faptul ca oamenii nu isi doresc fericire, ci ceva ce nu exista inca, nedefinit, efemer si ambiguu , devin mai constienta ca fericirea se afla in lucrurile mici, in noi si atat. Oricum suntem defecti, asta fara doar si poate, pentru ca numai un om absurd cauta lucruri absurde, cand defapt depinde doar de chestiuni palpabile.
Am mentionat pana la saturatie ca suntem atarnati de un fir atat de fin, si nu e aur , ci e mai pretios, nu se cumpara cu bani, se tine cu sentimente, cu noroc si in primul rand apartine Divinitatii.
Punct.