Al vestitului Craciun
Cu lumini dese, menite
Pe bradut impodobite
Mi-a trecut prin cap un gand, ca sa scriu cate un rand
Catre sus , in cer si stele, impletite ca nuiele
Niste randuri, versuri rupte
Din sufletu-mi adunate, catre Dumnezeu menite de la mine faurite...
Se facea ca fericirea, sinonima cu iubirea
Se simtea aici la mine, departe de orisicine
Ma gandeam pios si des, la batranul ger cules, de natura daruit
Singur, trist si necinstit....fara fulgii mari de gheata si inghesuit de ceata
Se facea ca-n asta seara, imi era dor de ceva
Si m-am gandit mult ca dorul, e copilaria mea,
Cand ieseam afara-n ger, cu ochii deschisi spre cer
Si cu zambete-amortite, parca din cuptor iesite
Cu obrajii arsi de gheata, si cu iarna mea in fata
Era iarna ca femeie, cu troiene si bordeie
Din povesti si poezii, citite in zori de zi
Saniutele zburau, copii in cor urlau
Bucurie peste tot, dar azi parca nu mai pot
Sa zambesc asa frumos
Caci Craciunu-i secetos, si greu si putin si amar
Nostalgic as spune chiar
Emana singuratate, si doruri, vise stricate
Oameni falsi ca bradul meu
Vede sigur Dumnezeu, ca-mi doresc ceva 'napoi
Eu micuta , oameni noi
Cu parintii mei in casa, cu iarna mea cea frumoasa
Cu cineva drag de departe.....cu zambete pe o carte
Cu praf de vise stricate....
