Aplauze

Aplauzeee
Cei slabi au murit dar s-au ridicat soldatii. Ei sunt defapt mai puternici decat zidurile ce par impunatoare dar putrede si instabile.
Aplauze pentru actorii ce joaca prost pe o scena buna.
Aplauze pentru ca nimic nu e intamplator si or sa invete, pana la urma fiecare incepe de la 0 o munca noua, dar care sa aduca satisfactia zilelor ce urmeaza nu?
Aplauze pentru ca dupa ce a cazut prima masca, a ramas tot o masca, sigur masca esti tu, si cu siguranta mai ai inca o mie pe langa ele.
Aplauze pentru ca otravurile arata ca niste prajituri delicioase, bine ambalate si cu o consistenta atat de proasta, sau esente puse in sticle de Chanel, sau Christian Dior.
Hai sa aplaudam impreuna pentru ca am cumparat trandafiri si nu ne-am lovit de spinii lor, sa ne aplaudam ca ne-am deschis cutiile si am aratat tuturor ce bijuterii pretioase detinem pentru ca apoi sa fie furate, te poti plange? nu, ai facut-o cu mana ta.
Ultimele aplauze le dedic impreuna cu multumiri , unui caracter din umbra care a preluat misiunea
Punct

Slow Motion

La coltul lumii eu eram Omul. din actul I.
Au cazut mastile.....inainte de aplauze, si dupa cum se cunoaste, am identificat autorii. Era ea, si ea, si cealalta pe care o stiati. Eu ma ridicasem in picioare pregatita sa sar, si deodata am ramas blocata in dezechilibru....filmare simpla Slow Motion. Puteai sa vezi cum tremurau buzele, si cum scena ramanea aproape goala fara ea , ea si cealalta. Ei...in spate undeva , se pierdeau in fundal pe notele aplicate de Band ,in decor. Band-ul dedesubt.....cantau multi la o singura vioara. Suna totul a jazz, un jazz aiurea tare , care ma tinea in vibrato si permitea organismului sa traiasca fara cutie.
Privire blocata, actul II.
Tot la coltul lumii, incercam sa intorc foaia intr-o maniera eleganta. Fara sa sar spre a rani pe cineva naiv prezent la un simplu joc de lumini. Erau multi sub loja mea, ii vedeam, puteam sa le simt respiratia dar nu le puteam citi gandurile. Ciudat...
Unul din spate ma privea insistent, simteam ca ceva ne leaga dar nu stiam ce. Nu sesizam nici o funie, nici un cablu si nici macar o lita. Incerca sa ma pescuiasca din mers, din pierderea aia de fundal, dar era ca Universul , evolutie incetinita la maxim si nimic spectaculos. Incercam sa-mi dau seama daca e o prelucrare moderna 3D sau un simplu sevraj in incercarea de a ma dezbina. Nimic
Langa el, un altul ma fixase deja. Nu-i simteam dusmani, iar in sinea mea crapata, incercam sa vad ce cauta langa ea si ea si cealalta. Erau atat de inferiori incat sa se afle in spate?
Si, din publicul ce incepuse batraneste a bate din manusile anilor 60', de ce tocmai eu eram tinta sigura? poate era un ordin, sau deja din acel Slow Motion mintea mea se adaptase la efectul Placebo si cand s-au stins luminile am decis sa pun
Punct