Becoming

E greu...dar prind curaj
Lupta cu sinele e endless....cel putin asa iti da senzatia la inceput . Mi-am asternut pe foaie replicile sa stiu ce sa-mi spun mie, si apoi m-am asezat la masa timpului. El imi cere sa am rabdare, eu ma stramb din cand in cand, si cam stangaci incerc sa imi spun ca este foarte bine...chit ca undeva acolo in adancuri imi vine sa dau pumni in ce apuc si din nou sa o iau de la capat ca de ce eu, ca e nedrept si alte infinite bla bla uri peste care trebuie sa trec odata. Trebuie doar sa imi astern gandirea pe altceva, sa ma gandesc , am un an greu ,in sensul ca activitate este din belsug...pana la urma vorbim de o hrana spirituala. Nu am pretentii sa rezolv problema vietii in cateva zile...insa caut sa ma inarmez si nu gasesc un depozit free unde sa-mi fac permis. Am nevoie de munitie ....numai eu stiu unde sa o gasesc
Nu-mi lipseste dragostea,nici armonia.....doar curajul sa devin ce imi doresc inca de cand nu constientizam ca exist. Eu sunt cheia, eu sunt drumul, eu sunt totul
punct

Greieri

Cainii latra un imn necunoscut,
E noapte si e straniu...sirene si claxoane in aceiasi melodie
Absurd....greieri lenesi
Luminile alea orange care ma doborau prin visele din copilarie se intorc din intuneric
Habar nu am de ce ma aflu in regres din cand in cand
Stiu ca am lasat sus ceva important si
E bine sa ma intorc repede pana se crapa de ziua
Amurg
Punct

Pursisimplu

Noi artistii murim zilnic
Noi care scriem ,ne scurgem prin vene baltile in care ne scaldam talpile in crapaturile de prin strazi...
O sa se scurga clipa cand trairile vor face invazie precum insectele , si atunci mii de fluturi nu vor trai decat o zi
Noi artistii nu privim inainte fara a ne uita in urma, pentru ca inspiram numai din momentele ce le-am lasat
...cele ce ne-au creeat si ne-au facut sa exprimam altfel viata
Noi, pictam abisul in natura vie spre a o face nemuritoare
Noi dam sensuri noi cuvintelor , scriem romane si filosofii pe care oamenii pur si simpli nu le pot percepe
Noi artistii ne sufocam cu harul suferintei, ducem crucea unei vieti tridimensionale iar mersul pe pamant devine dureros....
Punct

Ei sufera

Ei sufera.
Ies pe strada si le vad carismele....triste si dezolate. Se potrivesc perfect cu arhitectura blocurilor alea gri. Putine mai sunt colorate insa nu inveselesc. Izolatii de prost gust, kitch de un moment pierdut, acopera ce e gri insa nu folosesc drept masca si pentru figura umana.
Tot ceea ce e tanar e imbatranit, tinerii care ar trebui sa vada deja franturi din viitor , privesc spre un tunel incert, plin de dezamagirea provocata de un destin crunt, prea crud. Ma intreb ce ponoase tragem de ne-am inhamat un popor de oameni inteligenti, majoritar vorbind, la o cruce pe care nici cu sutele nu o putem cara.
Istoriile au fost scrise demult, grele ne sunt incercarile si din nou, trecem la sudoarea fruntii spre iluzia vietii...un job, o familie unita, dragoste.
Chiar nu le putem avea pe toate? Cerem prea mult sa fim fericiti?
Ma intristeaza nemernic nefericirea batranilor care merg cu capul in jos pe strada, crapand de ridurile altor 20 de ani pe care nu i-au ajuns inca ...cu hainele sifonate si cupoanele de pensii mizere in mana.
Jur ca imi plange energia si ma scurg gandindu-ma ca voi ajunge sa ma lipsesc pana si de ceea ce ar fi normal sa am dupa ani de munca intelectuala. Am fi nemernici toti sa fugim sa ne lasam parintii, sa aud de departe versurile alea "enigmatici si cuminti, ai nostri singuri si tristi parinti".
Mai omor un program cu butonul de la remote....
A fost un moment de gandire profund, realist
Acum luciditate...dar ei sufera
Punct