Ei sufera.
Ies pe strada si le vad carismele....triste si dezolate. Se potrivesc perfect cu arhitectura blocurilor alea gri. Putine mai sunt colorate insa nu inveselesc. Izolatii de prost gust, kitch de un moment pierdut, acopera ce e gri insa nu folosesc drept masca si pentru figura umana.
Tot ceea ce e tanar e imbatranit, tinerii care ar trebui sa vada deja franturi din viitor , privesc spre un tunel incert, plin de dezamagirea provocata de un destin crunt, prea crud. Ma intreb ce ponoase tragem de ne-am inhamat un popor de oameni inteligenti, majoritar vorbind, la o cruce pe care nici cu sutele nu o putem cara.
Istoriile au fost scrise demult, grele ne sunt incercarile si din nou, trecem la sudoarea fruntii spre iluzia vietii...un job, o familie unita, dragoste.
Chiar nu le putem avea pe toate? Cerem prea mult sa fim fericiti?
Ma intristeaza nemernic nefericirea batranilor care merg cu capul in jos pe strada, crapand de ridurile altor 20 de ani pe care nu i-au ajuns inca ...cu hainele sifonate si cupoanele de pensii mizere in mana.
Jur ca imi plange energia si ma scurg gandindu-ma ca voi ajunge sa ma lipsesc pana si de ceea ce ar fi normal sa am dupa ani de munca intelectuala. Am fi nemernici toti sa fugim sa ne lasam parintii, sa aud de departe versurile alea "enigmatici si cuminti, ai nostri singuri si tristi parinti".
Mai omor un program cu butonul de la remote....
A fost un moment de gandire profund, realist
Acum luciditate...dar ei sufera
Punct
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu