Se facea ca intr-o zi, cautam sensul unor lucruri care sa ma faca sa pretuiesc mult ceea ce am, ce detin, ceea ce sunt. Noi oamenii nu prea facem asta....stam prost la capitolul multumiri si recunostinta s-a instrainat demult. Putini ne trezim dimineata si cand dispare aburul din priviri stim sa ne activam constiinta spre un "multumesc" singur si prea suficient.
Clar.....detinem puteri nebanuite, rare...si totodata atat de straine.
Acum ceva timp, timpul a stat in loc. Am intrat intr-o casa in care candva simteam un miros din copilarie de dulceata de salcam. Mobila si decorurile pastrau in ele acel ceva pe care eu il cautam odata demult. Nu imi era nimic strain acolo.....doar anii ce au trecut au mai adus cate un aer nou pe ici colo, in cateva piese fine de decor. Cateva tablouri abstracte dau viata unor pereti palizi si singuri. Acum totul avea acel sens, si incepuse sa se contureze un univers viu, si concret. M-am asezat pe un fotoliu frumos tapitat, plin de amintiri si acela. Stia multe despre mine, despre ghidusiile mele, pasiunile mele legate de arta frumosului, si in ciuda faptului ca unele din ele dureau, tot acolo m-am asezat. M-am asezat cu speranta de a trezi in mine ceva unic, timid si mai indraznet. Am ramas acolo cateva clipe sa ma acomodez, iar in usa au aparut ochii veseli si vocea copilaroasa pe care o asteptam. O persoana feminina pana la cer si inapoi , agresata de o varsta inaintata si alinata de un spirit copil, de o indemanare rara si un opimism iesit din comun. Asta era cheia pe care o cautam, o cheie noua care rezolva multe...opimismul. O lectie semnata pentru mine de o persoana care a invins boala, a suferit 7 operatii, nu a dormit nopti, s-a pierdut printre straini, si care in cele din urma si-a gasit drumul inapoi acasa. Mai mult decat o lectie, am primit o Palma....Da ....o Palma....e acea palma care m-a trezit din dulcea visare in care m-am afundat. Apoi a urmat povestea acelor tablouri. Abstractul insemna boala, culorile intensitatea durerilor si suferinta femeii....culorile acelea erau tari si intense, aproape ca dureau din priviri...si atunci touche....mi-am meritat palma. De ce? pentru ca cei care au suferit cu adevarat in viata au puterea sa zambeasca sincer, clar si stiu sa impleteasca un optimism care nu se vinde la coltul strazii.....pentru azi Punct < va urma>
