Respiro, in mii de fragmente

  Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
  In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.
Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre karma si destin, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serioasa si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebuna, m-ar tolera s-au m-ar lasa singura. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
           Cred in prietenie pentru ca am norocul sa stiu ca exista !

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale poate Nu inseamna nimic sau poate e totul .Noi suntem diferiti si de asemenea viziunile noastre difera.



Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui.

Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.
Punct

Altfel

Nu mai stiu in ce zi am adormit ...dar cand m-am trezit nu era ziua pe care o doream eu. Daca ma gandesc bine, demult nimic nu mai e ceea ce imi doresc eu. Viziunile fanteziste pe care le aveam adesea acum au preluat din realismul citadin si din rutina mecanica de zi cu zi.
Confund adesea starea de paralizie spirituala cu zilele de weekend.
Ma gandesc la momentul in care deschid geamul si aud tramvaie si tot felul de mijloace de transport poluante. Apoi ma uit la hainele mele si ma intreb daca inca visez sau m-am trezit. Din aduceri aminte , parca sunt aceleasi haine in care m-am culcat insa la atingere materialul e atat de diferit. Ma gandeam la melodia preferata care deschide noua zi si la cafeaua aia calda sa trezeasca toate simturile din amorteala si sa stearga tulburarea ochilor.
Dorinta era chemata de aburul ala de cafea, si liniile zguduite de roti si ingropate in beton gazduiesc imagini disipate de fumul de tigara a trecatorilor stresati. Aceeasi tigara care satisface setea de viata si fara de care nervul uman cedeaza si schimba gandirea.....regretabila ucidere.
Lamentabil sau nu, constientizez ca piciorul meu nu a calcat de foarte multa vreme alte scari sau praguri cu exceptia masinilor urbane....si deci ciudate chipuri disperate si nervoase cauta un loc mai liber in care sa nu se inghesuie.
Din multimea agitata se zareste chipul unei fete care dincolo de trezirea de dimineata, inca viseaza. Telefonul din mana ei nu suna....si ea totusi asteapta ...sigur viseaza pentru a se trezi zambind.
Norocos moment....cel in care ti se frang picioarele pentru a ti se coase aripi.
Eu inca imi astept cafeaua, astept adrenalina , ma rog sa nu ma calce cineva pe picior sau sa ma impinga la coada imensa la care m-am supus. Atunci am vazut ca pentru un om simplu cu asteptari complicate, pana si cea mai amaruie cafea este dulce in zilele bune.
Si se roaga omenirea de zile bune....ne lovim mereu de chestia cu " tu cu mine , eu cu tine" sau " tu cu tine , eu cu mine". Parca suna mai bine a doua nu? Pare ca te elibereaza de orice fel de obligatie.
Abia am realizat ca imi suna alarma si ca ma aflu defapt in centrul oniric. Ce sa caut eu in statie la cafea? cand ....am inlocuit cafeaua demult cu ceaiul, tramvaiul cu masina, telefonul cu un alt telefon si punct. Ce altceva sa inlocuiesc?

"- Bună dimineaţa, ce doriţi?
- O cafea tare, neagră, amară, rece…
Ca şi viaţa mea, vroiam să adaug, dar mi-a zâmbit fals.
- Ne pare rău, azi nu servim cafea rece.
- Atunci fie…
Doar după ce mi-am terminat cafeaua în grabă, am remarcat ciudatul gust…Am sorbit şi zahărul ce mi l-a pus doamna respectiva , din greşeală sau…
- O zi (bună) dulce vă doresc."

Si altora la fel.....pentru ca au o viata prea dulce pentru amarul care l-au lasat in urma .....defapt e o chestiune de moment, amarul mereu poate fi si mai si ...

mi reiau ceaiul de la chiosc si .....Punct. 

Haotic

A n'ceput de ieri sa cada cate-o masca....si-a  cazut
in sfarsit , cu greu , sau nu....
E o vreme cam ciudata, si un timp nehotarat....asa vede ea lucrurile. Incep sa se aseze drumurile, si sa cada petale pe alei. Ea prietena cu vantul, deja ii stie miscarile si il instiga. Il indeamna sa fie mai domol si mai dragastos, pentru ca lucrurile spontane o dezechilibreaza de regula. Se astepta demult ca ceva sa se clatine, si isi daduse seama ca ceva sau cineva din jurul ei ii tulbura apele ei cele limpezi.
Intr-o lume nebuna si cu chef de rautati, acum era momentul pentru un salt imens. S-a decis sa schimbe macazul si sa se urce intr-un tren mai bun. Poate unicul care trecea pe acolo . A urcat si mergand pe un hol lung, a realizat ca era singura acolo. Momentul si clipa s-au oprit sa o ia de mana insa ea s-a speriat putin. Nu a inteles de ce atata pustietate intr-un loc imens, plin de sperante, de goliciune si de idei . Ceva era suspect si s-a gandit ca destinul ii arunca o momeala astfel incat sa o incremeneasca. Azi a prins curaj si s-a decis sa strabata acel hol imens, pe care intrau fara nici o jena raze mari de soare, pline si calde.
Calatoria continua. Punct

Quiet letters

Intr-o oarecare zi, sigur ne vom intalni
Mai lasi, mai frumosi, mai vii
Cand nimeni nu va mai uita
Cum eram atunci, candva .....

Si "candva" cand va veni

Sigur nu o sa mai stii
Ca nimeni nu ne va uita
Mai lasi, mai frumosi sau vii...

 Serile curg frumos de o bucata de timp.....pentru ea stand acolo si privind la ele e ca un vis frumos. Stie ca ceea ce e frumos nu dureaza la nesfarsit si vrea cat mai mult sa ramana acolo. S-a mai dezmeticit, sa fie oare pentru ca acum stie la ce sa se astepte, sa fie oare pentru ca acum stie ce vrea sau doar traieste cu iluzia ca stie? sunt retorice care rasuna adanc in mintea ei dar in legatura cu care nu se va mai intreba....pentru ca sunt lucruri mai importante care sa o imprastie si sa o afunde.
Unitate...e ceea ce o defineste pe ea astazi. Si-a dat seama de aceasta pentru ca viata merita traita indiferent daca vantul vechi pe care il stie, aduce cu el de multe ori si mult noroi . Atat de multi oameni plin de noroi inspre ea, ca niste chestii straine pe care abia le vede , desi ele dainuiau acolo dintotdeauna. Wow..parca ochii abia s-au deschis. Totul se intoarce la un moment dat. Punct
 

Ramas bun C.

....scriu pentru un inger cazut, scriu sa citesti ca pentru noi ai insemnat mult , scriu pentru ca iti reuseau glumele mereu, scriu pentru ca nu suportai sa ma vezi suparata asa cum nici eu nu suportam sa te las sa fii trist, scriu pentru ca tu ``ESTI`` pentru ca refuz sa te tratez la trecut....
Ea azi e trista....insa viata ei merge mai departe caci e singurul mod prin care ii mentine in viata pe cei care au decis sa plece...drum bun prieten drag . punct

Forme

Minciunile sunt cele mai frumoase complimente.
........si-a proiectat dimineata intr-o aroma speciala de ceai. Era singura azi , pierduta printre hartii si carti si cauta sa le adune , sa isi faca ordine in viata, suflet si idei. Avea niste ochelari prin care ea credea ca nu vede ce trebuie, insa acestia ii schimbau imaginea asupra vietii, o faceau sa vada lucrurile pe care inainte nu le vedea si acum o deranjau. Atat de mult se lamurise cu toate, incat era un moment perfect sa ia haosul de un colt si sa-l scuture in asa fel incat lumea ei sa isi aseze rafturile perfect.
Soarele ii batea in geam ca si cand ar fi fost vara, asa ca l-a deschis larg sa se bucure de lumina. Era aceeasi lumina pe care o stia, insa sub imperiul ei cei din jur isi dadeau jos mastile ca intr-o piesa de teatru. Era cam trist ca ea sa aplaude, desi mereu anticipa ceea ce avea sa insemne finalul. Erau candva personajele ei preferate, iar astazi jucau niste roluri ingrate, penibile si efemere. Candva si ea dorea sa aiba o masca, insa nu a reusit sa o construiasca asa cum se cuvine.
 Avea senzatia ca a ramas abandonata.....candva era mai prietenoasa....

Intr-un cerc patrat, se afla un triunghi ce ascundea un trapez.....acestea erau ale mele...restul le detinea altcineva....Punct.

Pe drum

Intr-o seara se intorcea singura acasa....
Pasii ei aveau aroma unui parfum strain, ca si cum nimeni nu-i putea lua urma. Se intorcea din cand in cand sa se asigure ca nu s-au stins luminile in spatele ei si ca nici o umbra dubioasa nu se strecoara sa o sfasaie. Era o seara in care fularul ei nu mai emana caldura, ci mai degraba un gol rece care il simtea pana in crestet.
 Momentul acela cand, simti ritmul in care respiri si nu e nimeni acolo sa te distraga cumva .
Tocuri ! singurul zgomot din scenariul acela, poate si fosnete de frunze sau crengi trosnind, pentru ca totusi vremea e ceva ce omul nu poate controla, si vantul nu se poate controla din telecomanda.
Se simtise ignorata cu un ceas in urma, cand credea ca e centrul universului in gruparea din care facea parte...sau cel putin cu titulatura asta se obisnuise. Cineva a obisnuit-o prost, inainte ca ea sa deschida ochii cu adevarat si sa se bucure de identitatea ei reala. Nu se simtea inteleasa pe moment, mai ales ca ceea ce avea ea sa discute cu cei din jur, se stergea repede din memoriile lor...asta asa ca o presupunere. Nu graise asta cu voce tare in nici un caz. Se temea sa nu fie inteleasa pe de-andoaselea si prefera mereu sa taca. A avut  un moment de rabufnire cand , a strans atat de tare un pahar in mana incat simtea ca energia ei se va descarca precum un fulger. Dar a iesit afara sa-si aprinda o tigara.....
Autocontrol, asta a capatat de-a lungul timpului , si se initiase atat de bine in aceasta "arta", incat putine persoane reuseau sa o depaseasca. Acum devenise mai prietenoasa, dupa tutun si un expiro lung si intens.
    Intr-o seara se intorcea singura acasa.....regasindu-se pe ea si luand in poseta ceea ce credea ca a lasat in urma. A realizat ca pana la urma totul e de partea ei si brelocul se afla bine pus pe cheie ....banuind ca fosnetul frunzelor este inofensiv, a urcat scarile, a descuiat usa si a aprins lumina.
Universul ei era inca acolo, nemiscat, mereu acelasi, doar rujul ei era altul ....Punct