Când se trăiește în trecut, viitorul nu mai este un plan sigur.
Când nu ești capabil să pornești motoarele înainte și nu ești în stare să evoluezi, pentru că pur și simplu ai o obsesie bolnavă pe curtea vecinului, ești pe o cale proastă.
Facțiunile sociale sunt diverse, creeate înca de când lumea, pe trepte de evoluție clar delimitate. Astăzi consider că suntem suficient de capabili să învățăm de la oricine câte ceva, pentru că până la urmă orice prost poate deschide o ușă. Oamenii au tendința să facă performanță din prostie, deci degeaba scot unii cărți de dezvoltare personală, poate degeaba scriu eu pe aici uneori observații și așa mai departe. Evoluția umană nu este garantată, ea e dependentă de voința individuală și se poate opri oricând. Cine nu muncește pe interior nu se schimbă, cine nu renunță la relații toxice nu va fi liniștit iar cine nu își vede cu adevărat capacitățile, și nu caută să își facă un anturaj de la care are ce să învețe, nu poate avea pretenții la o soartă mai bună.
Ceea ce încerc să spun este că ma inspiră persoanele care au renunțat la ceva din viața lor pentru autocunoaștere. Ador când se deschid ochii și se vede realitatea așa cum este ea. Oamenii asumați sunt cei mai frumoși, pentru ca se expun dezgoliți în fața unei oglinzi imense sociale, care îi arată cu degetul, dar ei continua să ia deșertul la pas fără să se uite în urmă, sau în jur. De când practic astuparea urechilor, recunosc, lumea mea e mai bună și mai clară. De când citesc oamenii, deschid cărțile altfel și îmi pun întrebări la care răspunsul nu vine mereu imediat, ci se fragmentează frumos în timp.
Ce este aroganța?
Odată era sinonim al impertinenței. Astăzi aroganță înseamnă siguranță de sine, capacități nelimitate și atitudine. Este oare corect așa? să schimbi definiția aroganței peste noapte, doar pentru ca trăim într-o societate oarbă, de personaje vădit complexate? Intrigant.
De când evoluția și dorința de autodepășire a devenit atitudine de mândrie disprețuitoare? eu cred că din momentul în care unii au preferat blazarea, autosabotarea și au început să pună etichete. Nivelul stimei de sine al fiecăruia se reflectă în ceea ce acceptăm sau nu, de la cei din jur.
Fiecare avem datoria de a înțelege că doar de noi depinde calitatea vieții, că alegerile personale sunt precursoare fericirii sau nefericirii și că anturajul din care facem parte ne definește de multe ori. Dacă accepți relații cu persoane dezintegrate emoțional, cu siguranță vei fi tratat cu lipsă de considerație, devalorizat. A trece cu vederea comportamente disfuncționale hrănind iluzia că poți ajuta sau că viitorul va suna mai bine, înseamnă că avem de lucru cu noi înșine.
Singurătatea nu e o boală, a te plimba singur nu e un handicap, a savura natura și a călca iarba doar cu gândurile tale minunate poate fi o gură de aer proaspăt. Nu trebuie să fii în rândul lumii doar pentru că preferi să fii independent. A face compromisuri și sacrificii și a accepta în jur persoane cu care nu rezonezi, care te fac să pierzi energie și resurse, înseamnă să te pierzi și pe tine în timp.
Relațiile funcționale au la bază credințe și valori comune, nelimitate, stil de viață și respect reciproc și nu în ultimul rând prețuire. Învață să pleci de acolo de unde simți că nu îți este locul, de lîngă cine crezi că te consideră arogant doar pentru că îți dorești mai mult de la tine și de la viață. Învață că și compania cu sinele poate fi placută și te face să te redescoperi la infinit....
Cu drag,
-A
