Îmi asum.

Meditez, gândesc și îmi asum,

Am ajuns pe un drum pe care nu credeam că am să calc, pare drept dar e înclinat destul de tare, presărat și cu iarba și cu pietre și cu flori. Mici obstacole de mângâiat când nu aveai chef de aventuri sau amintiri noi...voila....vine viața să spuna ''Joac-o pe-asta''. Și o joci, nu ai de ales și poate începe sa-ți placă. Am căutat întotdeauna să mă definesc frumos, pe cât de complex pe atât de simplu și de reușit, în moduri în care să mă cunosc eu pe mine în primul rând și apoi și ceilalți. 

De-a lungul timpului m-am împiedicat de de oameni și conjuncturi care m-au lovit cu cuvinte, cu priviri și DA recunosc, nu m-am gândit că mă mai ridic de la pământ. Ce dor cuvintele, uneori preferi bătaia, pentru ca aia trece și urmele nu rămân si nu lasă cicatrici. I got scars on my body and stories I will never tell...și asta mă face să fiu altfel. Pentru că m-am ridicat și am continuat să merg greoi până astăzi când simt în sfârșit că pot să alerg, să mă susțin, să fiu o femeie completă, să am idealuri. E superb când Dumnezeu ia câte un om și îl pune pe calea ta să te învețe cât ești de minunat atunci când poate tu nu știi. E ingrozitor să te plângi de o situație și să ți se ivească lecții mai dure. Abia atunci simți că trăiești cu un scop, că nu ai ajuns degeaba unde ai ajuns, și că nu e nevoie de o mie de guri rele să te abată. Eu m-am împiedicat de oameni care au încercat să mă tragă tare în jos, care pretindeau că mă iubesc. Am simțit cum arde trădarea prietenilor cărora le-am oferit încrederea mea cu ochii închiși. Mă usturau obrajii de atâtea palme, pentru că eram prea mică atunci când am început sa le primesc din plin...dar astăzi știu ce este imunitatea.

Mi-au spus: nu ești suficient de buna, nu o sa te vadă nimeni

Mi-au spus: nu ai suficientă ambiție

Mi-au spus: ești prea timidă și nu o sa fii băgată în seamă

Mi-au spus: ești prea grasă și dacă nu arăți bine, ești degeaba

Mi-au spus: ești naivă dacă tu crezi că ai prieteni, nu mai visa cu ochii deschiși

Mi-au spus: ești prea deschisă și toți vor profita de asta

Mi-au spus: ești imatură și cu visele tale nu o sa faci nimic
Mi-au spus: ești frumoasă hai la un vin , film etc.
Mi-au spus: dacă te culci cu mine poți avea ceea ce îți dorești

M-au întrebat cine sunt și dacă nu cumva m-am aruncat în gol......

Și au rămas doar vorbe.

Și totuși, eu sunt, exist, nu ma mulțumesc doar cu asta, îmi îndeplinesc visele. Și totuși creativitatea mea nu are limite, am o mulțime de oameni în jur chiar dacă nu îi numesc pe toți prieteni, inspir pe cineva în fiecare zi, primesc zâmbete pentru ca eu continui să le ofer. Și dacă se va uita cineva urât la mine, am ce să dau la schimb,

pentru ca nu mi-am asfaltat gropile din obraji și nu ma tem să le arăt. Pentru ca știu ce înseamnă să fii la colț, pe marginea aia abruptă și recunosc, nu imi place deloc. Aleg strălucire, asumare și destin. Hai să învățăm să fim fericiți....

Cu drag, 

-A

O greșeală mare

Există un tip de emoție ce o confundăm adesea cu dragostea, care creează speranțe, care te face să acorzi mult timp și energie și care din păcate în timp se dovedește a fi inutilă. Revii cu picioarele pe pământ după ce ai acumulat o groază de furie, frustrări și după ce iar stai să culegi bucățile sparte din inimă, ca la final să te întrebi de ce nu a ieșit ceea ce trebuia.
Alegerile noastre sunt lecții, capitole pe care le scriem și cu care mergem la pachet prin viață, pentru că sufletul nostru învață permanent. Oamenii nu se pot schimba ușor. Aparținem cândva unor anumite tipologii pe care le atragem, pentru că în lipsa acestora evoluția personală s-ar opri. Nu putem corecta trecutul, ne macină regretele. Exisă acel moment în viață în care deschizi ochii larg, tragi draperia și te întrebi cine ești, cum iubești și ce anume te împlinește în iubire.
Eu cred ca este nevoie de o greșeală imensă, un șut in spate, o rană adâncă pentru a descifra iubirea vieții. Avem nevoie să ne lovim și să ne frângem în zeci de bucăți pentru a ne dori cu adevărat să ne culegem și să ne reformăm, e un moment crucial pentru renaștere și creația din propria cenușă.
Adesea greșeala cea mai mare este o relație în care poate nu trebuia să fim, sau din care trebuia să plecăm mult mai repede și nu am făcut-o doar pentru că fără ea, cu siguranță nu am fi înțeles sensul iubirii adevărate. Să te simți neiubit, depreciat, lipsit de importanță atrage șlefuirea.
Greșeala în care fiecare dintre noi se implică, se termină la un moment dat, mai amar sau mai dureros cu scopul de a ne zdrobi până la ultima celulă, pentru că doar acest proces provoacă idealurile spre o iubire împlinită. Când tragem linie, vedem ce nu a mers și devenim capabili să dăm definiția corectă a iubirii din perspectivă proprie. Ea este acolo mereu și ne așteaptă, iar când o întâlnim nu ne mai întrebăm de ce s-a dat cu noi de pământ de atâtea ori prin suferință.
Adevărata dragoste și împlinire apare atunci când avem încrederea că merităm persoana pe care ne-o dorim. Vom sădi semințe de liniște si pace în loc de foc mistuitor. Vom acorda mai multă atenție vibrațiilor, energiilor și vom lăsa deoparte carcasa. Pretențiile intelectuale vor fi primordiale și nu va fi important cine e persoana, ci persoana care devenim noi alături de ea. Pentru ca acest om trebuie să ne facă mai buni, să ne inspire, să stârnească o poftă de viață ieșită din comun, mici bucurii pentru clipe eterne.
Abia atunci vom realiza că cea mai mare greșeală a vieții noastre, a devenit lumina în drumul către marea iubire. Atunci ne vom da seama că ieșirea din întuneric si căderea în brațele dispuse mereu să te prinda în cădere, sunt cele mai de preț comori.
Eu mulțumesc destinului că m-a lovit grav, că m-a pus în fața lipsei de trăire, că m-a răsturnat din plin în pericolul inexistenței, că m-a ridicat pe niște culmi de adrenalină de nedescris, că m-a pocnit pînă am rămas fără lacrimi și mi-a arătat că tot ce mi-a rămas de făcut este să râd.
În drumul spre cunoaștere, oamenii iau chip de lup. M-am rătăcit, m-am întors și ....am gasit.
Cu drag,
-A

Definiții prin iubire

Trăim de secole cu ideea eronată conform căreia iubirea înseamnă suferință. Am citit romanele clasice în care iubirile mari începeau frumos și se stingeau adesea dintr-o toxicitate a cărei otravă doar ei o gustau. Astăzi, creionăm alte definiții ale emoțiilor noastre și căutăm perfecțiunea efemeră. 

Iubirea adevărată e cea pe care noi inșine ne-o dăruim, e respectul cu care ne tratăm propria persoană. Doar făcând asta, devenim capabili să apreciem și pe cel sau cea de alături cu care dorim să construim, să dăm sens unor lucruri șă alături de care vrem aventuri minunate prin viață.

Iubirea NU înseamnă suferință. Dacă suferi în relațiile în care spui că iubești, defapt ești profund rănit în ego, stai alături de cineva care nu corespunde unor așteptări personale ale tale. E clar ca nu poți accepta o persoană așa cum este ea pentru că nu îți satisface nevoile, așteptările, dorințele și EGOISMUL. Suferința ta provine din lipsa de iubire de SINE. 

Iubirea e bucurie, fericire si extaz. E un sentiment de care te bucuri tu, pentru ca ești capabili să oferi, pentru că celălalt primește ceva, pentru că oricum toată viața ești nevoit să locuiești și să trăiești cu tine însuți și modul în care faci asta, se va proiecta și în relația ta. Când ești suficient de conștient de tine, realizezi că atunci când ești rănit sau nemulțumit vrei să deții controlul și ai tendința de a schimba persoana de lângă tine pentru că nu o accepți asa cum este. De aici reiese lupta pentru putere, care este mereu prezentă, pentru ca erou vrea să fie ego-ul indiferent de costuri și riscuri. 

Iubirea nu cere compromis, nu cere sacrificii, nu cere să renunți la persoana ta și nici să te prefaci pentru a susține o iluzie. Vrem în viața asta ca partenerii noștri să fie totul, să fie conform standardelor impuse de mintea noastră. De ce te simți aiurea când cel de lângă tine este doar ceea ce este el și atat? Până la urmă suntem atrași de modelul ideal din capul nostru sau de omul din fața noastră? E trist dacă vezi doar varianta revizuită și adăugită, te anunț că asta nu are legătură cu iubirea.

Cand ai de oferit dragoste adevărată, înseamnă să ai înțelepciunea necesară să înțelegi că fiecare om are o libertate de a fi ceea ce își dorește și cum își dorește, fie că tu eși deacord cu asta sau nu, fie că îți convine asta sau nu, iar tot ce trebuie să faci este să îți accepți partenerul așa cum este el și cu tot ce vine el. Dacă nu există acceptare, nu vei putea iubi și trebuie să te eliberezi și tu și să-ti eliberezi și partenerul, înainte ca relația să devină un câmp de luptă cu piereri din ambele părți.

De aceea ne-a dat divinitatea experiențe, sentimente, suferințe și resentimente. Să învățăm că fiecare dă atât cât simte și cât poate. Între ceea ce îți place la tine și ceea ce nu îți place, tu esti persoana care ridică bariere, iar ceea ce nu adori la tine ajunge o pictură pe cel de lângă tine. Integrează-ți umbra , asumă-ți partea întunecată pentru ca ea va ajunge o reîncarnare perfecta în partenerul tău, și atunci vei mai fi capabil să iubești?

Iubirea e complexă, înseamnă altceva, și cu siguranță nu se definește prin "Te iubesc dacă..."

Săptămână luminată vă urez.

Cu drag, 

-A

Mască la mască

Uneori e bine să faci experimente. Așa aflu cât de fascinantă este dualitatea umană și cum funcționăm cei mai mulți dintre noi la nivel conștient sau inconștient. Oamenii au răspunsuri clare pe anumite seturi de întrebări sau pe anumite situații de viață, cum ar fi cea legată de așteptări. Un om fiind întrebat ce dorește de la cei din jur va spune sinceritate și autenticitate. Dar este el dispus să ofere același lucru la schimb? NU, pentră că în fața unui adevăr mai puțin plăcut, apare revolta. Omul dorește să audă doar ceea ce îi convine și îl validează, să fie mințit frumos pentru a se simți bine.
Ideea despre comportamentul pe care cei din jur ar trebui să îl aibă este defapt un scenariu scris frumos și bine conturat căci până la urmă câți dintre noi acceptăm autenticitatea si clișeul "fii tu insuți" al celor de lângă noi?
Ceea ce dorește ființa umană în întregul ei, se rezumă defapt la emoții. Nu contează dacă te prefaci sau ai un comportament disimulat. Nu faptul că ești sincer contează, ci să îți asumi un rol pe care să îl joci cât mai bine. Iubim măștile și pe posesorii lor, atât timp cât ne creeaza iluzii deșarte și ne fac să simțim ceea ce dorim, iar dacă cineva îndrăznește să fie diferit, să fie el insuși și autentic dar nu corespunde unor așteptări, este bârfit, devalorizat sau izolat.
Mereu se spune ceva și se așteaptă altceva. Oamenii nu doresc să știe cine sunt ei cu adevărat, ci sunt în căutare de senzații, preferând o minciună frumos cosmetizată în locul adevărului inconfortabil.
Interacțiunea mască la mască te face sa fii trist, superficial, te forțează să joci roluri și să pretinzi și celorlalți să facă la legat de tine. Alții aleg să se maturizeze, să trăiască real, să fugă din temnițele construite de propriile frici și îndoieli, ale lor sau ale altor oameni, ale familiei sau prietenilor.
Puțini sunt cei care înțeleg să trăiască o viață pe care să nu o explice, să facă ceea ce doresc, să nu trăiască după tipare prestabilite, să nu se alinieze scenariilor repetitive ale societății, să nu îi intereseze prejudecățile limitative. Nu e treaba nimanui cum își trăiește cineva viața și ce îl face pe acel om să fie fericit, iar cei care emit păreri și încearcă influențe, o fac din teamă și comoditate și pentru ca ei la rândul lor au făcut compromisuri, au renunțat la propria autenticitate și vor ca cei din jur să facă la fel.
 Refuz sa port mască, e prea cald și vreau sa respir. Vreau să îmbrățișez când simt și pe cine simt și nu am să mă aliniez planetelor sociale degradante. Eu am ales diversitate în loc de superficialitate și lucrez zilnic la asta. Detaliile fac diferența. M-am eliberat,

Cu drag, -A