Alegerile noastre sunt lecții, capitole pe care le scriem și cu care mergem la pachet prin viață, pentru că sufletul nostru învață permanent. Oamenii nu se pot schimba ușor. Aparținem cândva unor anumite tipologii pe care le atragem, pentru că în lipsa acestora evoluția personală s-ar opri. Nu putem corecta trecutul, ne macină regretele. Exisă acel moment în viață în care deschizi ochii larg, tragi draperia și te întrebi cine ești, cum iubești și ce anume te împlinește în iubire.
Eu cred ca este nevoie de o greșeală imensă, un șut in spate, o rană adâncă pentru a descifra iubirea vieții. Avem nevoie să ne lovim și să ne frângem în zeci de bucăți pentru a ne dori cu adevărat să ne culegem și să ne reformăm, e un moment crucial pentru renaștere și creația din propria cenușă.
Adesea greșeala cea mai mare este o relație în care poate nu trebuia să fim, sau din care trebuia să plecăm mult mai repede și nu am făcut-o doar pentru că fără ea, cu siguranță nu am fi înțeles sensul iubirii adevărate. Să te simți neiubit, depreciat, lipsit de importanță atrage șlefuirea.
Greșeala în care fiecare dintre noi se implică, se termină la un moment dat, mai amar sau mai dureros cu scopul de a ne zdrobi până la ultima celulă, pentru că doar acest proces provoacă idealurile spre o iubire împlinită. Când tragem linie, vedem ce nu a mers și devenim capabili să dăm definiția corectă a iubirii din perspectivă proprie. Ea este acolo mereu și ne așteaptă, iar când o întâlnim nu ne mai întrebăm de ce s-a dat cu noi de pământ de atâtea ori prin suferință.
Adevărata dragoste și împlinire apare atunci când avem încrederea că merităm persoana pe care ne-o dorim. Vom sădi semințe de liniște si pace în loc de foc mistuitor. Vom acorda mai multă atenție vibrațiilor, energiilor și vom lăsa deoparte carcasa. Pretențiile intelectuale vor fi primordiale și nu va fi important cine e persoana, ci persoana care devenim noi alături de ea. Pentru ca acest om trebuie să ne facă mai buni, să ne inspire, să stârnească o poftă de viață ieșită din comun, mici bucurii pentru clipe eterne.
Abia atunci vom realiza că cea mai mare greșeală a vieții noastre, a devenit lumina în drumul către marea iubire. Atunci ne vom da seama că ieșirea din întuneric si căderea în brațele dispuse mereu să te prinda în cădere, sunt cele mai de preț comori.
Eu mulțumesc destinului că m-a lovit grav, că m-a pus în fața lipsei de trăire, că m-a răsturnat din plin în pericolul inexistenței, că m-a ridicat pe niște culmi de adrenalină de nedescris, că m-a pocnit pînă am rămas fără lacrimi și mi-a arătat că tot ce mi-a rămas de făcut este să râd.
În drumul spre cunoaștere, oamenii iau chip de lup. M-am rătăcit, m-am întors și ....am gasit.
Cu drag,
-A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu