Deziluzii

"Cand te-ai oprit prea mult timp din drumul evolutiei, viata iti da un impuls dureros ca sa iti continui dezvoltarea. Aceste impulsuri dureroase sunt necesare daca semnele mai subtile nu le-ai priceput. Oamenii numesc aceste impulsuri, probleme."
...incep de aici. Pentru ca am senzatia ca abia acum intru in viata cu adevarat. Am sa vorbesc despre mine acum, si nu la general, caci evenimentele din ultimul timp ma vizeaza in exclusivitate. Eram micuta cand am crezut ca lucrurile in lumea asta sunt drepte. Am crezut candva in basme si in deviza ca binele invinge raul, ca dupa ploaie vine soare, si tot asa. Am ajuns intr-un punct in care asteptam o rasplata pentru munca mea, pentru eforturile mele, atat sociale cat si emotionale, pentru un cadru profesional mult asteptat. M-am luptat cu multe chestiuni sa ajung sa fiu multumita de propria-mi persoana, caci luptele duse , au fost in primul rand cu mine si apoi cu tot ce era negativ in jurul meu. M-am dus acolo, unde alta data nu aveam tupeul sa o fac, am dat dovada de curaj , mi-am lasat emotiile sa zburde de nebune, mi-am lasat somnul tulburat si linistea murdarita cu tot ce era mai urat, sperand ca am sa trec peste asta si am sa sparg zidul ala de care ma temeam, care ma facea atat de mica incat credeam ca nu am sa ajung la el vreodata. Am ajuns...insa m-am izbit in saltul meu, si am cazut. Mai rau este ca saltul meu era perfect, prizele cele mai bune, insa niste maini m-au luat si m-au impins. Nu stiu ale cui sunt, nu am sa aflu vreodata, insa am ramas cu un gol in interior si cu o dezamagire profunda. Aici am dat piept cu dreptatea. Acum am vazut ca unde traim noi, ea nu mai exista.
   Culmea este ca in aceasta nebunie, plina de praf si caramizi....au venit ei....oamenii. Cei din jur care zilnic sunt lipsiti de compasiune, care au suflete negre, impietrite, murdare si care au un interior putred. Acesti dementi instabili care cauta sa invarta un cui intr-o rana deschisa. Cata fericire si extaz pe nefericirea altora. Ei, cei care au sarit zidul, ne striga de dincolo, stiind foarte bine ca suntem raniti si nu putem sari si noi acum. Cei care au datoria sa ne panseze, o fac intr-un mod brutal, incat totul doare.... M-am saturat de oameni care ma cauta pana la goliciune, care se folosesc de slabiciunile si neputintele mele, care ma perie si care imi zambesc fals. Ma asteptam ca intr-un moment prost , sa fiu lasata in pace. Nu am nevoie de maini intinse, nici de mesaje de compasiune. Multumesc lui Dumnezeu, nu a murit nimeni....ci doar niste vise ale mele intinse pe urmatorul an...pe care nu le mai astept cu atat de multa darurire. 
Sunt revoltata, pentru ca m-a incercat un sentiment nou zilele acestea, caruia nu am stiut cum sa-i raspund inapoi. M-am chinuit sa-l accept asa cum e el, sa-i inteleg mesajul, insa este prematur. Intr-o societate bazata pe justitie, fix in mediul plin de justitiabili, totul e corupt, totul se face cu un "hei-rupism" de neimaginat, cu o insensibilitate crasa, pe seama unor destine chinuite, la inceput de drum. Aici se taie aripi oameni buni. Aici vii plin de sperante, si pleci secat si deziluzionat. Asa ma simt eu acum, cu o soarta ce depinde de hazard si rugaciuni , ca cei care citesc adevarurile mele, sa le noteze pe masura.  
Astept o motivatie, am sa ma ridic, am sa ma scutur .....si am sa renasc . Pentru ca asta fac oamenii puternici. 
Punct