Fluturi in gradena

...stiti aia cu depresia post vacanta? aia e !
Momentul ala cand te impiedici ca o adolescenta si incepi sa razi din absolut orice...cand sari din pat cand auzi muzica preferata, cand citesti o carte care ti se pare prea buna sa o lasi sa iti scape din mana...maama si ies mii de fluturi din gradena, fluturi straini care-mi fac degetele sa joace si zambetul sa-mi tresara. Momentul ala in care gandirea ta se rupe pe ritmuri orientale si nu ai decat o imagine fixata in minte, pe care nu ti-o poti sterge pentru ca efectiv nu doresti. Dualitatea asta umana...joaca feste. Cand esti in alta lume si te simti liber, atat de liber incat aproape esti stapan pe tot ceea ce este in jur. E o libertate dorita si ravnita , pentru ca energia din jur e atat de mare si multa incat nu vrei sa te intorci la constrangerile tale, la responsabilitati si la mediul imbacsit in care suferim vrand nevrand cu totii. Cota de fericire pe care am atins-o e noua...necunoscuta si totusi deja o iubesc, imi place la nebunie si imi dezlantuie toti fluturii. Imi elibereaza toti porii de tensiune, pana la constientizare cand incep sa ma intristez....si asa tot pendulez, si ziua si noaptea.
Sunt in viata asta atat de multe momente si energii care te pot arunca in alta lume, incat cu mana pe inima spun ca niciodata nu exista NICIODATA, cred ca am invatat sa nu mai judec oamenii care fac ceea ce le spune inima, desi uneori nu ma pot abtine, pentru ca deseori nu fac ceea ce simt din teama de a nu risca...si tot asa.
Mi-a fugit pamantul de sub picioare putin si deja vad alta latura a sforii de care stau agatata, alt perete al cartonului in care sunt ferecata, alt desen al figurii geometrice necunoscute...si tot asa. Oameni noi, figuri noi, culturi noi. Mi-a intrat in sange o pasiune noua, cea de a iubi oamenii. E o pasiune pe care am decis sa mi-o asum , pentru ca am realizat ca asta e o menire a noastra pe care nu o indeplinim asa cum trebuie. Noi nu ne iubim, ne complacem, ne obisnuim, ne uram, ne invidiem dar ....unde e iubirea? ce e iubirea? intreaba-ma acum....apoi peste 5 ani....si peste alti 5 si tot asa...si iubirea mea va capata alt sens si alta vechime, incat nici eu nu voi sti niciodata. Stiti momentele acelea cand credem ca toti oamenii sunt buni? oare face parte din maturizarea noastra sau...e doar chestia ca vedem doar partea plina a paharului? am sute de intrebari fara raspuns tocmai acum...
Am amestecat de tot si de toate....vremea schimbarilor in bine e aici....ASK

Eu sunt omul...

...acele momente in care faci rezumatul vietii intregi, o imparti in pasi mici si iti dai seama ca puteai sa faci multe...dar nu ai facut-o niciodata....e un moment in care de cele mai multe ori ai vrea sa te nasti din nou, sa-ti dai restart poate, sau sa strangi tot ce e rau si sa doresti sa faci numai bine...
Eu am adesea sentimentul ca m-am ratat ca fiinta....am evoluat ca spirit dar , omul din mine e adesea trist, suparat pe sine, si crede ca e timpul pierdut . Eu...uneori simt ca mi-am pierdut visele , sau poate nu am stiut sa cer ajutor atunci cand a trebuit , un ajutor sa ma ghideze, sa ma lumineze sa nu iau decizii gresite...si totusi pe acelea le-am luat. Stiu ca...suntem mereu in cautarea fericirii si ca defapt acesta e scopul pe Pamant, dar conchid simplu...fericirea sta in cele mai mici lucruri din lume, in iarba verde , in campii intinse si flori marunte, in soarele care scalda pielea, in ploaia din geam, in fulgii tembeli care mor prea repede, in vorbe frumoase si bilete lipite cu "smile" ...si trandafiri uscati de la oameni dragi.
Eu...am invatat sa ma bucur de toate astea, am invatat sa cer putin si poate ma bucur prea putin. Mi-am inchis in mine undeva adanc maretia , realizarile ce mi le doream si iluziile pe care le aveam de mica, si azi mi-e greu sa le scot de acolo si sa le imprastii in lume ca pe un sclipici colorat...defapt asta si contin, sclipire multa, talente, creativitate si momente sensibile pe care le-am trait singura si pe care mi-a fost teama sa le impartasesc din diverse motive,
EU sunt uneori omul care zambeste mult, daruieste mult, dar se bucura prea putin...pentru ca inca spera in visele lui, si pentru ca nu crede ca mai are timp....timp de ele

Fii TU !

Ce doresc oamenii defapt de la viata? si cand spun asta nu ma refer la chestii gen masini, case, si calatorii. Ma refer la scopul si sensul vietii. Trairea si visarea deopotriva....

Voi ati sesizat ca adesea traim pentru cei din jur dar foarte rar pentru noi insine? mereu incercam sa multumim persoanele cu care convietuim. Suntem legati emotional de ei si ne temem sa luam decizii pentru noi. Si in acest cerc vicios ne invartim, cu totii. Cedam in fata familiei, cedam in fata prietenilor sau a celor pe care ii consideram prieteni....ceea ce este grav e ca nu cedam niciodata in fata noastra. Nu facem compromisuri pentru noi, iar daca indraznim sa o facem, avem remuscari. De ce?
La intrebarea asta ar trebui sa raspundem cand ne trezim dimineata si ne decidem ce o sa facem mai departe. De regula ne straduim sa ne punem cat mai bine masca. Fie ca o facem de frica, din timiditate, din teama de a nu fi judecati, abandonati , adesea parem ceea ce nu suntem. Si putini constientizeaza ca fac acest lucru, ca sunt prinsi in aceasta capcana.
Am cunoscut de multe ori oameni frumosi, care vorbesc frumos si cald, care emana sinceritate, dar care au totusi o masca pe care o afiseaza cand ies in lume, in loc sa-si arate chipul, sa se joace cu el in diverse moduri si sa caute sa se faca placuti prin ceea ce sunt cu adevarat. Pai ...asta inseamna sa te devalorizezi, sa nu-ti dai dreptul sa fii tu insuti, chiar daca nu stii sa scrii corect, chiar daca ai chip imperfect, chiar daca ochii sunt caprui si nu albastri....sufletul e unul si e pacat sa-l patezi cu sclipici de la mastile uzate ...

Cam asta am avut de spus azi.

Profund

      Astazi am sa vorbesc despre lucrurile profunde. Pentru ca eu insami sunt o persoana profunda. Asta inseamna ca detest superficialitatea si stratul de deasupra in care se imbraca unii . Majoritatea din jurul meu vad ca adopta acelasi "outfit". Nu stiu daca lucrul acesta ar trebui sa ma bucure, sau sa ma sperie. Am sa vad pe parcurs....momentan ma simt unicat de buna pentru lumea asta. Si nu spun asta intr-un mod arogant, ci prin "unicat de buna" putem intelege, proasta, sentimentala, boema, profunda etc. Ador emotiile pozitive. Prin ele traiesc. Fie ca rad sau ca plang, fie ca vad o persoana in care ma regasesc sau, una pe care nu o sufar, ideea e aceeasi, de la toti avem ce sa invatam. Partea proasta este ca, de ceva timp rar mi-e dat sa admir pe cineva, sa invat ceva nou despre mine si despre oameni. Oamenii sunt problema. Au devenit rai,....
Unde este inima dragilor? Inima e vanitatea, banul, puterea, infatuarea si aroganta. Nasul in vand fara realizari se toceste. Realizarile se fac prin munca, sacrificii si suferinta. Realizarile inseamna experiente placute, dar de cele mai multe ori neplacute.
Ma intreb unii pe cine doresc sa impresioneze. Universul e treaz, el nu doarme, si iti da uneori cate o palma sa nu uiti unde si cine esti.
 C'est la vie.
Pacat ca dispar valorile, e regretul vietii mele de pana acum. Profunzimea e ceea ce da culoare personalitatii umane.
 Oameni mici , subtiri si goi.

La multi ani, Eu !

Azi e ziua mea. Da...astazi am 26 de ani si -26 de greutati pe spatele meu. Azi de dimineata m-am trezit in saruturi si imbratisari , cu telefonul zornaind din timpul noptii. Unii ma iubesc, dar si eu pe ei. Azi, mama mi-a spus ca ma iubeste si mi-a lasat o urma de ruj pe fata in timp ce ii simteam parfumul ei..... de mama care acum 26 de ani s-a bucurat si a multumit lui Dumnezeu pentru darul cel mai de pret din viata ei. Azi tata mi-a scris o scrisoare de admiratie, de viata, de suflet. Azi....la multi ani din nou sufletul meu tanar !

"Draga mea ANDRA,
Nu demult, mama ta şi cu mine ,vorbeam ce sfaturi de viata sa-ti dam azi! Dar ne-am dat seama ca la acesta aniversare nu putem da sfaturi dar putem sa-ti transmitem gnidurile noastre fiind siguri ca le vei recepta. Viata are sensul ei lasat de DUMNEZEU in care te rog sa te increzi zi de zi , ceas de ceas, clipa de clipa! Cind vei fi cazuta in fata unui esec , cind gindurile negre te vor napadi vei stii ca noi suntem linga tine, iar singura ta sarcină este să ştii adânc în sufletul tău că eşti demnă de interes.Cind vei fi singura daca crezi in tine asa cum credem noi în tine si in valoarea ta, vei fi atrăgătoare în cel mai important sens al cuvântului: vei avea succes , vei atrage un băiat care este deopotrivă capabil de interes, dar și de dorință de a-și petrece viaţa investindu-l în tine.
Nu-mi pasă că îşi aşază coatele pe masă cind maninca, daca citeodata e cu capul in nori atâta timp cât e absorbit de felul în care nasul tău se încreţeşte când zâmbeşti.
Nu-mi pasă dacă nu are aceleasi preocupari ca ale mele, câtă vreme se joacă cu copiii pe care i-ai dăruit.
Nu-mi pasă dacă nu este interesat de bani, atâta timp cât îşi urmează inima şi ea îl conduce întotdeauna la tine.
Nu-mi pasă dacă este puternic, atâta timp cât îţi oferă sufletul lui ca sa ajunga la inima ta.
Nu-mi pasă cu cine voteaza la alegeri, atâta timp cât te alege pe tine să cistigi cu onoare un loc casa lui și în inima lui.
Nu-mi pasă de culoarea parului lui, atâta timp cât pictează tabloul vieţii voastre în culorile răbdării, sacrificiului,dragostei işi duioşiei.
Nu-mi pasă dacă este ortodox sau catolic , câtă vreme a fost crescut să aprecieze pe Bunul Dumnezeu.

Aşa că, micuța mea, dacă o fi să dai peste un astfel de bărbat şi eu cu el nu vom avea nimic în comun, nimic de impartit, vom avea totuşi în comun cel mai important lucru: pe tine.

Al tău etern interesat bărbat,
Tata"

....si toate astea fiind spuse, astazi ma simt printesa.

Despre mine...

Acum ceva timp, Dumnezeu a decis sa imi schimbe viata intr-un mod pe care eu l-am dorit, l-am vizualizat, insa nu credeam ca se va implini in timp. Acum simt ca datorez totul Universului, si mereu am grija ce doresc, pentru ca dorintele noastre se materializeaza complex si complet. Ajungem sa devenim sclavii propriilor idei si ne construim viata asa cum ea este scrisa undeva de sus.
Eram candva o persoana mica, un copil care incerca sa se maturizeze, sa schimbe ceva. Confuzia era mereu prezenta pe ordinea de zi. Ma gandeam cum sa fac sa scap de o sensibilitate care m-a cucerit inca din primele momente de viata, si care s-a dezvoltat odata cu mine. De atunci incerc sa ma cunosc.....
Au trecut aproape 26 de ani, in care m-am acomodat cu mine si am dus o lupta cu sinele. Am cautat sa ma schimb, sa nu mai fiu,  de atatea ori, incat Eul meu s-a plictisit si mi-a scos in fata prin metode mai mult sau mai putin dureroase, ca frumosul din mine exista, ca ce e urat si frustrant mi se datoreaza pe deplin, si ca oamenii din viata noastra vin si trec in functie de felul in care noi traim, ne comportam si gandim. 
Stiu sa ofer iubire si iubesc oamenii , natura si tot ce ma inconjoara.
Am iubit oamenii dintotdeauna, si de cele mai multe ori am avut asteptari nerealiste de la ei. Am invatat sa nu astept, ofer si este suficient.

Momentul de cumpana din viata mea a fost incununat de satisfactii si impliniri sufletesti atat de mari, incat am uitat de durerea si suferinta fizica ce m-a doborat atunci. Am simtit cum destinul imi joaca o carte norocoasa, si asa cum am stiut eu sa iubesc din prima zi de viata, de data asta m-am simtit iubita. As putea spune ca Dumnezeu mi-a trimis ingeri cu chip de om, cu viata pe Pamant, cu destine omenesti , cu dramele si suferintele lor terestre, care sa vada prin ochii mei ....dincolo.

Palme

...din suflet spun ca ma fascineaza oamenii
Ies pe strada si ma plimb, prezenta fiind in actiunile mele , si analizez trecatorii in slow motion, urmarindu-le chipurile. Cam triste.....
Un zambet rar, uneori imi face ziua mai buna.
Cat de mult admir oamenii simpli. Stii de ce , prefer simplitatea? pentru ca e foarte complicata.  Pentru ca omul cu viata grea, necazuri, si cu buna-credinta se creioneaza in puterea exemplului. Pentru ca are o ambitie de fier si o vointa nemarginita pe care cei binecuvantati din punct de vedere material, nu o posed. Simpli si necajiti isi cara sacii greoi dupa ei, zi de zi valorile si speranta la o viata mai buna . Pentru ca ei sunt pur si simplu multumiti cu ceea ce au, si nu ravnesc la mai mult decat spiritual.
E cea mai speciala palma pe care viata mi-a dat-o.....oameni necajiti in jur, chinuiti, si care mereu s-au ridicat de jos SINGURI. Atat de conectat sa fii cu Sinele? cand altii il pierdem mereu? ...ma intreb adesea...

Nu imi plac...

....stiu una si buna. Nu imi plac oamenii ascunsi, care par ca spun atat de multe despre ei si totusi atat de putine.
Nu imi plac oamenii care vin numai la nevoie
Nu imi plac oamenii duplicitari
Nu imi plac oamenii individualisti (egoisti)
Nu imi plac oamenii care migreaza dupa interese
etc etc

  Era o perioada cand efectiv atrageam oameni nebuni, si la propriu si la figurat, dar atat de nebuni incat ma intrebam cat de nebuna sunt eu . Citesc des ca atragi ceea ce esti, si sincer incepusem sa ma sperii. In acea perioada, toata lumea avea probleme, toti acesti nebuni, aceste glume, de la care am invatat eu cat de intreaga sunt defapt, aveau probleme. Nu era suficient faptul ca labilitatea isi facea simtita in viata mea pe toate planurile. Cat a mai durat acea vreme, incepusem sa cred ca toti au cate o problema, mai mica sau mai mare, si oricat de sociabila oi fi eu, parca abia incepusem sa cunosc si eu cum sta treaba cu oamenii astia, cum sunt ei defapt, ce transmit, si ce concluzii ar trebui sa trag. Eu cred ca fiecare persoana cu coloana vertebrala are in spate un saprofit nebun, care nu vrea sa faca nimic sa iasa din starea asta, care se plange incontinuu indiferent daca ii merge rau sau bine, pentru care corabiile sunt mereu scufundate si pentru care nu exista nimic pozitiv in existenta asta.
 As mai vorbi dar m-am plictisit...eu provoc universul, nu mai doresc oameni nebuni in viata mea.

8 ca de primavara

...oamenii au multe de spus, parca sunt nevorbiti.
Azi dupa atat de mult timp, a iesit soarele. A fost mituit de zambetele noastre, de toate florile din lume care sunt rezervate pentru noi , femeile. Oare de ce este nevoie de o zi, pentru ca barbatii sa fie delicati si gentili? eu nu vad sa fie asa mereu, ma refer aici la majoritatea, pentru ca bineinteles exista exceptii evidente. Am stat de dimineata prin oras si am sesizat vanzatorii de iluzii, de cadouri si de vise, urland pe strada ca si cum viata lor ar sta in kitch-urile pe care ard de nerabdare sa le vanda.
 Caldarari pe trotuare inghetati si infrigurati, ca de', cu o raza nu s-a facut primavara, cu cafele in mana si promisiuni de promotii, ocupa peisajul trecatorilor grabiti sa vada unde sunt zambilele mai ieftine, caci ghiocei mai rar am vazut.
 Astazi si de Valentine's Day zaresti tineri pe bordura imbracati la patru ace si cucoane coafate cu blanuri si ochelari de soare. Unii asteapta cate o fata , altii cate doua, cine stie. Important e ca e orasul impanzit de cetateni, ca de Craciun, doar ca e putin mai cald si nu mai vedem brazi inghesuiti prin piete. Eu m-am trezit dimineata cu un trandafir pe perna ( fericire suprema), dar nu se intampla asta doar de 8 martie, ci mai mereu.
Va urez o zi cu soare, revelatiilor feminine din viata mea.
Ii urez mamei mele sa fie, ca sa fiu si eu.
De ziua ta mamico, ai mereu inima mea.

Momente si atat

Ma regasesc aici intr-un alt moment...si cum toate sunt diferite aveam pagina deschisa si degetele nelinistite....simteam niste chestii de ceva timp si realizez ca inca mai am momente de neliniste, momente in care imi pasa, in care ma atasez.....si chiar momente cand sunt impietrita. Cu siguranta e o noua metoda prin care mai descopar cate ceva despre mine...
.....am sesizat de ceva timp ca imi pun limite in ceea ce priveste socializarea...ma refer la cea afectiva. Ma apropii de oameni atat de usor, si parca prea greu. Apoi in mintea mea apare povara eternului deranj si dorinta de distanta. Nu stiu de ce ....poate ma subapreciez si am senzatia ca devin secanta pentru oameni la un moment dat, apoi din teama de abandon, apoi din teama X si Y si Z. De la temeri plecam, si la ele ajungem. Eu una imi asum mereu riscul unui abandon etern....prea multe dezamagiri si totusi nu gasesc contributia mea in ele, cu siguranta din subiectivism, din inconstienta sau cine stie.....
..apoi vine momentul acela in care dau de oameni care imi seamana mult....si usor usor senzatia de unicitate dispare, desi in felul nostru suntem toti unici. Poate chiar asa e, atragem ceea ce suntem, ceea ce simtim....acum realizez cat de hidos si imatur era interiorul meu mai demult , si atitudinea de Eva cea ispitita venea din jur si de la oamenii de care eu ma inconjuram.
..si cum viata asta e construita pe etape si nivele ale existentei, cred ca mai urcam si mai cadem . Eu una imi stiu perioadele gri, dar si pe cele curcubeu, si de cand recunosc faptul ca oamenii nu isi doresc fericire, ci ceva ce nu exista inca, nedefinit, efemer si ambiguu , devin mai constienta ca fericirea se afla in lucrurile mici, in noi si atat. Oricum suntem defecti, asta fara doar si poate, pentru ca numai un om absurd cauta lucruri absurde, cand defapt depinde doar de chestiuni palpabile.
Am mentionat pana la saturatie ca suntem atarnati de un fir atat de fin, si nu e aur , ci e mai pretios, nu se cumpara cu bani, se tine cu sentimente, cu noroc si in primul rand apartine Divinitatii.
Punct.

Singuri

....foarte multi oameni sunt singuri, unii sunt, altii doar se simt .
Si eu ma simt singura adesea, am o familie mare dar imprastiata, nu detin apartenentia la nicio generatie , mai mult sau mai putin. Singuratatea asta totusi, e undeva in noi oamenii, si incercam sa o suplinim cu diferite alte activitati: cumparaturi, iesiri, banii cheltuiti, expunerea vietii in public, si cu toate astea, simti ca se schimba ceva? din exemplul personal, schimbarile vin daca esti pregatit pentru ele si daca inveti sa te iubesti, sa te apreciezi, si sa realizezi ca traiesti pentru tine exclusiv.
  Zi de zi raman cu un gust amar... intalnesc oameni nemultumiti de propria lor conditie, nefericiti si deteriorati. Partial ma numar si eu printre ei, caci fericirea absoluta o caut dar nu am gasit decat o mica parte din ea. Ceea ce detest cel mai mult, este ca acesti oameni sunt atat de degradati, incat comportamentul lor vis a vis de persoanele din jur devine de nesuportat. Cauti sa ii ajuti, sa fii alaturi de ei, si devii usor si sigur un pion bun de atacat. Acest lucru l-am patit de nenumarate ori, si cu siguranta nu se va opri curand. Nu am scris mult despre asta, pentru ca odata cu aceste experiente, raman seaca si lipsita de orice chef sa ma adun si sa descriu situatia intr-un mod inspirat. Stau si ma mir, si astept sa treaca vremea sa ma scutur .
Pana la urma suntem singuri.....

La multi ani , EU !

Noapte buna si La multi ani !
da...azi e ziua mea....cam de un sfert de ora am implinit un sfert de secol. Ce chestie. Am decis sa astept momentul asta important si intim pentru mine, sa pot sa-i multumesc Domnului ca m-a adus pana aici sanatoasa, plina de resurse si cu persoanele cele mai dragi mie , alaturi. Aceasta multumire o fac pentru ca, de ceva timp, aud de tragedii , de oameni necajiti, bolnavi, etc. Simt ca pana acum , copil fiind, am fost protejata de lucrurile acestea, iar viziunea mea vis a vis de ele era indepartata. Eu, din spatiul meu ermetic si inghesuit nu am gasit iesirea decat acum, si m-au lovit asa toate in fata ca o galeata imensa de apa rece. Odata cu aceasta raceala, am simtit o maturizare brusca si multe multe temeri aruncate catre mine. Parca ma asteptau sa ies, sa ma navaleasca. Acum stiu ca am si eu parte de ele ca orice om care are experientele sale. Recunosc si admit faptul ca ceea ce consideram eu ca fiind probleme, erau defapt niste iluzii puerile , stricate, marcate si aruncate. Acum nu le regret, ele m-au facut sa ajung aici. Nu am crezut vreodata ca am sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru momentele urate in care am plans, pentru oamenii care i-a trimis la mine sa ma faca sa sufar si sa-mi iau palmele bine-meritate ca sa invat niste lectii pe care la scoala nu mi le-a predat nimeni , niciodata.
 Multumesc celor care imi ofera afectiune, iubire, care ma fac sa zambesc. Nu are sens sa multumesc acum si celor care imi vor raul, mai astept vreo 10 ani sa ramana ce e mai bun din asta si apoi am sa reevaluez situatia. Imi doresc sanatate cu carul,  ambitie si spor sa realizez ceea ce nu am reusit pana acum din nesiguranta, comoditate si descurajare. Am nevoie de oameni sa ma critice, sa fie mai buni ca mine, si toate acestea adunate sa ma faca intr-o zi sa ma vad cea mai buna. Imi doresc calitate, nu cantitate, atat la oameni cat si la lucrurile materiale din viata mea. Incep sa devin femeie.....
Punct.

Am inchis

Viata e un cerc inchis....l-am inchis cum am promis.
Cate am descoperit despre mine si despre noi in ultima vreme. Am crescut atat de repede si am senzatia ca intr-un sens bun, sunt alt om. Mi-am intarit slabiciunile, si desi mi-au mai ramas cateva...am luat fraiele celor mai hidoase forme si le-am modelat cu lumina sa ramana asa. Nu am scris mult pentru ca nu stiam ce sa scriu. Descopar pe zi ce trece cat sunt de putrezi si de "degeaba" oamenii pe langa care traim. Cat de adanc si-au inchis valorile si calitatile , aproape ca nu mai sunt vizibile. M-am descotorosit de "uratul" din zona mea atat cat am putut. Imi doresc bine, bunatate si frumos. Nu-mi pasa cat de mult noroi e in jur.
Oamenii sunt surzi si muti si saraci, dar in saracia lor, unii sunt atat de bogati incat si aurul e ieftin. Insa, multi oameni sunt ieftini, si se cred atat de scumpi incat cei 2 lei pe care ii valoreaza, este aur pur.
Punct.

Prima.

 Prima postare pe anul asta...La multi ani ! mie si tie si tuturor care au pasit in noul an, mai veseli sau mai tristi, cu prietenii, cu familia sau singuri....minunea este ca existam si ca suntem aici, fie ca ne distram sau stam pe facebook, sau vorbim cu persoane dragi, ca ne imbatam , ca ne e cald sau frig.....in aer e o ploaie de emotii si sentimente mai mult sau mai putin deslusite.
 Se facea ca la ceas de taina, inainte de Anul Nou, ma suceam ca o spirala nedumerita, caci nu simteam nimic. Ci doar ca e o seara putin mai speciala, cum ar fi ca nu ar trebui sa adorm devreme, sa beau o sampanie buna pe la ora 00, dar nimic concret sa ma scoata din apatie si sa ma puna pe picior de distractie. Nu prea am patit dinastea la viata mea , dar e clar ca schimbari se produc si pe la mine de ceva vreme, inclusiv in obiceiuri....caci zicala old habbits die hard se cam departeaza de persoana mea.
M-am cuibarit acasa. Poate asa a simtit sufletul meu.
Astept un an mai bun, caci 2013 mi-a lasat niste rani de inchis
Punct.

Vise stricate

Intr-o seara de Ajun
Al vestitului Craciun
Cu lumini dese, menite
Pe bradut impodobite
Mi-a trecut prin cap un gand, ca sa scriu cate un rand
Catre sus , in cer si stele, impletite ca nuiele
Niste randuri, versuri rupte
Din sufletu-mi adunate, catre Dumnezeu menite de la mine faurite...
Se facea ca fericirea, sinonima cu iubirea
Se simtea aici la mine, departe de orisicine
Ma gandeam pios si des, la batranul ger cules, de natura daruit
Singur, trist si necinstit....fara fulgii mari de gheata si inghesuit de ceata

Se facea ca-n asta seara, imi era dor de ceva
Si m-am gandit mult ca dorul, e copilaria mea,
Cand ieseam afara-n ger, cu ochii deschisi spre cer
Si cu zambete-amortite, parca din cuptor iesite
Cu obrajii arsi de gheata, si cu iarna mea in fata

Era iarna ca femeie, cu troiene si bordeie
Din povesti si poezii, citite in zori de zi
Saniutele zburau, copii in cor urlau
Bucurie peste tot, dar azi parca nu mai pot
Sa zambesc asa frumos
Caci Craciunu-i secetos, si greu si putin si amar
Nostalgic as spune chiar
Emana singuratate, si doruri, vise stricate

Oameni falsi ca bradul meu
Vede sigur Dumnezeu, ca-mi doresc ceva 'napoi
Eu micuta , oameni noi
Cu parintii mei in casa, cu iarna mea cea frumoasa
Cu cineva drag de departe.....cu zambete pe o carte
Cu praf de vise stricate....

Arde

Te arde. Stiu ca te arde. Dar daca vii in Romania, asteapta-te sa gasesti aici o societate profund polarizata, profund schizoida. Din ce in ce mai polarizata si mai schizoida de la an la an. Ma tem ca ai sa gasesti - ca si mine - o majoritate ponosita, subjugata compromisului si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati, peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate, indraznesc sa spun ucigasa, cu "gipane" supradimensionate, gata sa te spulbere cu zile pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata sa te stilceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in grandomania lor fara limite. Sint indivizi care si-au pierdut orice reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista. Decit, poate, pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe bogati, ii dispretuiesc pentru comportamentul lor, dar in adincul inimii ii invidiaza, le admira viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din terorizat terorist, iata visul ce merita visat!.

Oamenii au uitat sa(-si) vorbeasca si latra. Se comunica aproape monosilabic: bai, mai, vino, du-te, hai, ma-ta; toate formulele de politete, de bunavointa, cuvintele acelea galante, cu consistenta, noima si duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua agreabila - multumesc, buna ziua, ce mai faceti, ma bucur pentru dumneavoastra - par sa fi iesit din uz. Traiesc numai in dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare nu prea mai foloseste nimeni.

Lumea se imbulzeste in zona ta privata la banca, la posta, la magazin.
Lumea nu e senina si demna. Lumea care "se descurca" e mereu grabita,
repezita, agresiva. In realitate, se fusereste la greu, si totul pare dus numai pina la jumatate. Hai, maximum pina la trei-sferturi, dupa care "e bine si asa", se schimba brusc directia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea fata de un principiu asumat e taxata drept rigiditate, criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e cuvintul de ordine azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o exhibare degradanta, gretoasa a sexualitatii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adinci, barbatii - atitati in animalicul lor. Lucrurile sfinte sint subiect de banc, iar spatiul public este nespalat.

De gura adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai respecta nimic si pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta in primul rind) pe ei insisi.
Rusinea a murit, cuviinta isi da ultima suflare. Prin cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri.
Manelele au evadat din muzica si s-au instalat in haine, in arhitectura, in maldarele de gunoaie din mijlocul parcurilor nationale, in drujbe si in termopane. Kitsch-ul acopera ultimele bastioane ale solemnitatii si ale decentei. Piese de o frumusete elegant trasata cad in miinile unor demolatori nu doar fara cultura, ci lipsiti chiar si de acea innascuta delicatete in fata puritatii simple. Unii demoleaza chiar construind. Demoleaza autenticul si frumosul, slutesc peisajul si handicapeaza sufletele privitorilor. Natura, creatie a lui Dumnezeu, e incendiata,
braconata, furata, retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub scaieti.
Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor.

Preotia se vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza ca si
imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar, ca nu cumva sa leviteze. Trebuie indesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie impanate ca niste toape ale tranzitiei, cu flori de plastic indesate in jumatati de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprima in doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute si vorbeste in citate aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc razlete undeva intr-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumbla singure, pustii si pline de riduri de colo pina colo, punindu-si ca unic tel banul - fara de care esti nimeni. Daca nu ai bani, nu ai drepturi, nu primesti respect, nici ingrijire, demnitatea persoanei umane sta in dimensiunea portofelului, in succes, in numarul de plecaciuni efectuate periodic fata de pile suspuse. La cantitatea de munca si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te costa sanatatea, casnicia si viata personala. Toti vor sa ajunga bogati repede, doar o viata au, si ea se consuma integral aici, intre
hoti si smecheri, in aceasta perpetua senzatie de nesiguranta.
Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta.
Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decit "dincolo" la
preturi mai mari decit "dincolo", la salarii mai mici decit "dincolo".

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, si inca lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al taranului harnic si cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregatit, de a umple hambarul cu lucrul miinilor lui? Ori pasiunea mestesugarului de a lasa ceva solid in urma, peste generatii? Mai tine cineva la ideea lucrului durabil si bine facut ca la o satisfactie personala? Nu pot sa iti dau mari sperante. Se practica intermedierea, comertul, mutatul dintr-o parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toata tara pare o teapa. Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca ar avea in vedere un unic obiectiv: teapa. Cit mai mare si cit mai repede.

Asteapta-te ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa platesti in locul lui, iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze ca "nu e drept". Smecheria e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti. Cind e de luat, sa ia singur, dar cind e de dat, sa dea toti. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate intretinuta, saracie. Democratia nu functioneaza, fiindca daca ar functiona ar insemna ca poporul ar avea puterea, or eu nu vad asta niciunde. Educatia e dinamitata, dupa cum e si familia. Copiii ramin de izbeliste, devorati de oboseala, precaritatea materiala, visele consumiste sau ambitiile de cariera ale parintilor.
Sanatatea e un cadavru in putrefactie, iar - daca-mi permiti metafora
- la morga nu functioneaza nici frigiderele, nici aerul conditionat.
Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand, dar
n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile
sint omor cu premeditare.

Ai senzatia ca tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimti cu o acuitate dureroasa dezagregarea, disolutia, absenta oricarei strategii a poporului roman pentru poporul roman. Cine sintem? Cine vrem sa fim?
Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi de la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem, concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decit
interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti
civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si simplu epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau in sant. Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic nu li se mai pare strigator la cer.

Patria e enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care mai respira cit de cit normal, care mai tintesc catre ceva, care nu au fost carbonizate inca in acest razboi civil mocnit, dar generalizat sint citeva discrete enclave de dreapta judecata, de deschidere, de initiativa, de profesionalism, de activitate creatoare, de revolta si constructie, de demnitate, de marturisire, de crestinism autentic, de delicatete revigoranta, de daruire si bunatate, de gindire pe termen lung, de convingere in niste valori perene, clare si nenegociabile. In fata acestor oameni, care se incapatineaza sa dea ce au mai bun din ei in aceste conditii (pe care tu abia reusesti sa le suporti in trecere), iti vei pleca fruntea si te vei simti inferior. Unii zic ca enclavele sint majoritare si probabil ca e adevarat. Dar nemaiputind comunica intre ele, neputindu-se uni si actiona in front comun, sint, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii ii ascunde, vrind sa ii faca muti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile, ii bruiaza si descurajeaza sistematic, ca intr-un plan perfid menit sa convinga ca verticalitatea aici e imposibilitatesi povara. Uneori reuseste. Enclavele bine-crescute isi accepta marginalitatea, efectuind miscari retractile catre forul interior a propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca sa se salveze macar pe sine.

Intelepciunea lor proaspata, rabdarea lor purificatoare se transmite ca
alchimia numai pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum
ciudatii si inadaptatii societatii.

Vino, daca insetezi tare, dar ai sa pleci mai indurerat si mai confuz,
realizind ca, de fapt, alternativa perpetua in care traiesti, dulcele
intangibil, posibilitatea acelui acasa la care visezi mereu si-n care,
ca emigrant roman, esti suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista.
A murit si, incet-incet, va muri si in tine.

Minuni

...zi de zi de ceva timp caut o minune, si de multe ori cand ma rog, Il rog pe Dumnezeu sa-mi dea si mie o minune, sa vad ca ea exista, ca este adevarata si ca nu ma ocoleste pe mine.
Azi am deschis ochii si, am avut o revelatie, un moment de intelepciune care mi-a deschis ochii mintii si minunea era acolo. EU eram acolo. Minunea este viata insasi ! faptul ca traim, faptul ca putem zambi, faptul ca orice durere ne intareste si ne face mai puternici. Nu e nevoie sa cerem minuni.....pentru ca pur si simplu existam, suntem, aici si acum, cu bune si cu rele. Asta face parte din noi, cu asta pornim si lucram, doar cu noi insine si atat, lucram la conexiunea eului cu sinea. Lucram cu Dumnezeu zi si noapte, si cu Universul si cu mintea noastra.....mintea noastra e minunea din noi, gandurile sunt planurile noastre, iar sperantele noastre este cerul pe care dorim sa il atingem. Timp avem fiecare, si atat cat avem...traim intr-o minune.
Eu cred in minuni, respir asta zi de zi.
Multumesc !
Punct

...si cand astepti de la cei dragi un gest neconditionat.....ramai deziluzionat, iei o cana de iaurt, sufli in ea asteptand sa se raceasca, bei un gust amar, si speli cana...pana la urma sunt si alte bauturi care sa nu friga atat de rau.

Cadere

   De ieri vreau sa scriu. Cata dorinta si ardoare sa fac ceva sa scap de niste lanturi grele. Am simtit ca am luat lovitura dupa lovitura....a fost un an groaznic pentru mine, si atat de mult incerc sa ma agat de toate chestiile bune care se preconizeaza, incat sunt dispusa sa ma las chinuita si sa ma las sa indur. Atat de constienta am de venit ca abia acum pasesc in viata, ca am capatat aripi si ar fi cazul sa zbor.
  Stiu, sunt groaznice "de ce" -urile cele care vin mereu in minte asa cascada....atatea scenarii puse in joc si emotii aiurea amestecate. Ma simt atat de mica si neputincioasa , pentru ca nu am ajuns inca la nivelul la care sa depinda de mine starile cu care traiesc. Lucrez...
    Sunt om, si ca si altii, nu vad din prima cat de norocoasa sunt ca am o sanatate care imi permite sa mut muntii din loc, o familie care ma sprijina de cand ma stiu si ma iubeste neconditionat, cativa prieteni care chiar daca nu ma inteleg intotdeauna, au invatat sa nu ma judece si sa nu se plictiseasca alaturi de mine. Acum, in acest moment...de ce oare nu pot sa ma bucur de asta? nu stiu...sa ma detest, sau sa ma accept?....din nou acea lupta infinita cu sinea.  Nu ma pot bucura aproape pentru nimeni....pentru ca ma gandesc la sufletul meu ca nu e impacat si ca acum e trantit la pamant. Eu una omeneste vorbind nu pot descrie aceasta cadere, pentru ca este crunta si injusta. Dar vreau sa scriu...scrisul meu e cu mine cand ma simt singura , si vorbesc de acea singuratate interioara si goliciune pe care o simt chiar si cu o suta de oameni in jur. Nici nu cred ca ceea ce caut este intelegere, eu ma caut pe mine sa ma alin, sa imi dau mana si sa ma scutur de praful ala de care m-am plictisit deja, si care este atat de mult incat nu-mi ajunge o viata sa-l pot curata.
   Izolarea mea e aici....si cum zilnic mi-e dat sa descopar cate ceva, vad ca orice as face si oriunde m-as duce am o misiune, aceea de a ajuta persoanele din jur. Eu cad, si in acelasi timp de undeva imi vine o putere de a ma gandi la aproapele meu si a-i intinde mana mea, aceea subreda si nesigura, instabila si tremuranda. Asta sunt eu....inzestrata cu darul de a oferi siguranta. Ii multumesc Celui de sus pentru asta si mi-am promis ca am sa ma resemnez mereu dupa cate o cumpana, pentru ca El cand imi tranteste in fata o usa grea, imi deschide mai apoi un geam imens, pe care intra lumina si caldura cat sa nu pot duce.
Vreau sa invat.....
Am aripile stranse acum si ma dor.

Punct.

Wake up people !

   De ce sunt oamenii procleti? ce intrebare vecheee.....si totusi nu pot uita de ea caci zi de zi mai dau peste cate un machiavelic. Cred ca...fiecare din noi am avut momente de fatarnicie, true....e ceva firesc pentru rasa umana, insa cum faci sa ajungi sa fii asa non stop, sa te acapareze si sa traiesti fiind duplicitar mereu? e un subiect tabu.
   Treaba sta in felul urmator, toata lumea cauta atentie, celebritate. Nu am intalnit prea multe persoane in viata mea care sa doreasca sa nu se intinda mai mult decat le permite plapumioara lor. In genere, se calca si pe bucata altuia si tot asa. Am sa ma exclud din acest cerc si am sa pun problema ca un simplu privitor.
  Cunosc grupuri de oameni, si alte grupuri de oameni, cu statut social diferit si care nu au socializat in viata lor...ba chiar puteam sa pariez ca nu or sa o faca vreodata. Am mai crescut, ne-am mai dezvoltat, statutele s-au schimbat si hop...vedem cum X care daunazi se stramba la Y , sunt BFF ( best friends forever), si stai si te intrebi de unde si pana unde se intampla asta. Cineva gandeste cumva, e adevarat, parerile se pot schimba, dar in asa hal incat sa vedem atata siropel pe siteuri de socializare? pai acum ceva timp isi dadeau ignore pe toata linia....si acum se taguiesc pe la cafelute, se pupa pe toti obrajorii, eventual mai racoleaza alti de X si alti de Y care nu aveau treaba unii cu altii, care se cunosc de prin liceu, gradinita, scoala genereala sau ce mai stiu eu...si acum ies impreuna in cluburi si se distreaza si frateeeeeee de unde atata prietenieee????
     Sunt neutra si fata de X si fata de Y, am o relatie buna cu acesti oameni, cu aceste grupuri de interes, le numesc "cunostinte", insa le cunosc parerile si ceea ce gandesc unii vis a vis de altii. Care e scopul acestor aliante oameni buni? cu ce va ajuta ca se revarsa atata iubire din voi , de unde nici praf nu era? sincer asta ma intreb.
   Unii se plang ca nu se simt iubiti, apreciati sau bagati in seama. Nu va dati seama ca persoanele care v-au apreciat, care au stat in umbra si carora le-a pasat de voi, le-ati dat la o parte pentru un Y dintr-asta aparut din senin?  Recunosc, am crezut si eu la un moment dat ca sunt prietena buna cu cineva, si am primit un "talk to the hand " sau " te sun acus sa ne vedem"  cand a venit un Y mai cool :)) defapt in ce consta sa fii cool? sa te dichisesti bine cand te ridici din pat, sa bei cafeaua zilnic in acelasi loc ( nu foarte ieftin) pe banii parintilor, sa stai acolo pana la pranz, eventual sa si mananci, sa te destrabalezi ca sa ai ce poze sa pui pe facebook , pupici, hugs, bff forever si alte prostioare de genul....si apoi sa fii lipsit de afectiune? wake up people !
   Chestiile astea trec, gradul de intelepciune mai creste, altele sunt valorile vietii, altii sunt prietenii, nu cei care stau pe langa voi ca aveti like-uri pe facebook sau instragram sau ca va cheama nu stiu cum, sau ca aveti nu stiu cati bani. Nu faceti nimic fara iubire, sanatate si implinire, si ceea ce vad in ultima vreme e departe de linistea pe care toti o cautam. Apreciati o vorba scumpa de la un batran, apreciati cand cineva se sprijina pe umarul vostru sau cand cineva va suna sa va intrebe daca sunteti ok, si nu ce faceti deseara ....dar multi nu stiti. Asta e......oricum. WAKE UP PEOPLE !

Punct.

Esiv

Toamna asta a venit sa ma loveasca intr-un mod sadic. Caci eu ador frunzele si culorile alea nebune care sa ma faca sa-mi doresc sa vad natura peste tot. Copacii aia care se dezgolesc asa usor si care ma lasa sa-i pozez cum numai eu stiu....atat de mult iubesc asta. Totusi Octombrie mi-a adus o incarcatura emotionala prea puternica. Lovituri , urcusuri si coborasuri ca niciodata. Am mai avut luni pline de ingrijorare si disperare , dar acum sufar de o disperare atat de calma si o dezamagire plina de multumire. Antagonic dar adevarat.
S-au insiruit sentimente de tot felul ca pe o tava, si eu cu atata lacomie nu am lasat nimic altora si am luat totul.
   Si am zile intregi de cand imi vine sa urlu tuturor ca mi s-au rupt visele din radacini, ca si cum cineva le-ar fi tras cu mana si le-a distrus ....da...si eu mai visez....
Punct

Deziluzii

"Cand te-ai oprit prea mult timp din drumul evolutiei, viata iti da un impuls dureros ca sa iti continui dezvoltarea. Aceste impulsuri dureroase sunt necesare daca semnele mai subtile nu le-ai priceput. Oamenii numesc aceste impulsuri, probleme."
...incep de aici. Pentru ca am senzatia ca abia acum intru in viata cu adevarat. Am sa vorbesc despre mine acum, si nu la general, caci evenimentele din ultimul timp ma vizeaza in exclusivitate. Eram micuta cand am crezut ca lucrurile in lumea asta sunt drepte. Am crezut candva in basme si in deviza ca binele invinge raul, ca dupa ploaie vine soare, si tot asa. Am ajuns intr-un punct in care asteptam o rasplata pentru munca mea, pentru eforturile mele, atat sociale cat si emotionale, pentru un cadru profesional mult asteptat. M-am luptat cu multe chestiuni sa ajung sa fiu multumita de propria-mi persoana, caci luptele duse , au fost in primul rand cu mine si apoi cu tot ce era negativ in jurul meu. M-am dus acolo, unde alta data nu aveam tupeul sa o fac, am dat dovada de curaj , mi-am lasat emotiile sa zburde de nebune, mi-am lasat somnul tulburat si linistea murdarita cu tot ce era mai urat, sperand ca am sa trec peste asta si am sa sparg zidul ala de care ma temeam, care ma facea atat de mica incat credeam ca nu am sa ajung la el vreodata. Am ajuns...insa m-am izbit in saltul meu, si am cazut. Mai rau este ca saltul meu era perfect, prizele cele mai bune, insa niste maini m-au luat si m-au impins. Nu stiu ale cui sunt, nu am sa aflu vreodata, insa am ramas cu un gol in interior si cu o dezamagire profunda. Aici am dat piept cu dreptatea. Acum am vazut ca unde traim noi, ea nu mai exista.
   Culmea este ca in aceasta nebunie, plina de praf si caramizi....au venit ei....oamenii. Cei din jur care zilnic sunt lipsiti de compasiune, care au suflete negre, impietrite, murdare si care au un interior putred. Acesti dementi instabili care cauta sa invarta un cui intr-o rana deschisa. Cata fericire si extaz pe nefericirea altora. Ei, cei care au sarit zidul, ne striga de dincolo, stiind foarte bine ca suntem raniti si nu putem sari si noi acum. Cei care au datoria sa ne panseze, o fac intr-un mod brutal, incat totul doare.... M-am saturat de oameni care ma cauta pana la goliciune, care se folosesc de slabiciunile si neputintele mele, care ma perie si care imi zambesc fals. Ma asteptam ca intr-un moment prost , sa fiu lasata in pace. Nu am nevoie de maini intinse, nici de mesaje de compasiune. Multumesc lui Dumnezeu, nu a murit nimeni....ci doar niste vise ale mele intinse pe urmatorul an...pe care nu le mai astept cu atat de multa darurire. 
Sunt revoltata, pentru ca m-a incercat un sentiment nou zilele acestea, caruia nu am stiut cum sa-i raspund inapoi. M-am chinuit sa-l accept asa cum e el, sa-i inteleg mesajul, insa este prematur. Intr-o societate bazata pe justitie, fix in mediul plin de justitiabili, totul e corupt, totul se face cu un "hei-rupism" de neimaginat, cu o insensibilitate crasa, pe seama unor destine chinuite, la inceput de drum. Aici se taie aripi oameni buni. Aici vii plin de sperante, si pleci secat si deziluzionat. Asa ma simt eu acum, cu o soarta ce depinde de hazard si rugaciuni , ca cei care citesc adevarurile mele, sa le noteze pe masura.  
Astept o motivatie, am sa ma ridic, am sa ma scutur .....si am sa renasc . Pentru ca asta fac oamenii puternici. 
Punct

Pressure

Dragul meu ....scriu iar caci aici ma simt atat de protejata si implinita, aliniata la cel mai fin zid. Aici imi activez sentimentele si clipele de glorie, caci atunci cand scriu ma simt Eu. Acea Eu care se pierde zilnic in pagini de viata, si care cauta sa fie mereu pe masura asteptarilor ei insasi si a celor ce o inconjoara.
    Am zile senine cand simt....atat de multe simt incat imi sugrum trairile caci nu am un limbaj atat de comun sa le exprim. Am realizat ca inca sunt sensibila, desi mi-am ajustat armura cea mai dura pe care am gasit-o in speranta ca mi se v-a potrivi. Am ramas dezamagita cand mi-am vazut imaginea, tot cea a unui om care varsa lacrimi cand ceva doare. Nu am inteles inca, acesta este felul meu de a ma secatui de furie si impulsuri de moment. "Accepta-te"...mi-am spus eu mereu, si in continuare caut sa restrictionez ceea ce sunt, ce insemn, si ce contin. De ceva vreme nu m-am confruntat cu nimic sa-mi arate ceea ce devin incet dar sigur. A sosit o clipa cand am fost stransa intr-o menghina si lasata acolo ca sub o oala sub presiune. Cata inconstienta si neglijenta. Cand umblam cu sentimente, trebuie sa ne punem manusi sterile, chiar si atunci cand le stergem de praf, pentru ca pericolul e acolo si ameninta vertiginos.
...." am coborat scarile si m-am simtit amenintata de ceva de care nu aveam habar.....apoi am urcat mai greoi ca niciodata sa-mi fac bagajul si sa ma ascund. Am simtit cum sinea s-a prabusit, si in caderea sa, m-a tras acolo lasandu-ma nesigura si furioasa. Am varsat doua lacrimi....fix doua...caci mai multe nu am avut la mine."
   Banalitatea este cea care ne arata drumul. Chestiile care nu conteaza sunt cele care deseneaza ceva nou, ne dau puteri nebanuite sau ne lasa goi cu slabiciunile si sensibilitatile noastre. M-am simtit si eu goala...
   Punct.

"AM"

    Scriu demult aici, si vad ca sunt citita....ma uitam de curiozitate la "audienta"...cu ocazia asta va multumesc, insa eu nu am un scop pentru care fac asta, asa ma simt eu bine, e ca un hobby, aici imi astern fericirea si supararile . Am incercat sa transform blogul intr-unul fashion...nu a mers, si nu pentru ca nu ma documentam eu cum trebuie, ci rapid am fost mustrata . Am aflat ca unii din voi ma citesc atunci cand isi beau cafeaua dimineata, altii cand sunteti la munca, sau seara inainte de somn. Ma mai citesc si eu din cand in cand .....sa vad evolutia si spun drept ca am senzatia adesea ca nu sunt eu cea care scrie. Atunci realizez cat de mult ne influenteaza starile de moment, si cum ne formam noi ca oameni. Eu pledez acum pentru autocunoastere...si cu siguranta asta incerc sa fac si eu.
    Am evoluat mult, de la un copil naiv , neinteles si trist, care prin postarile sale isi facea publicul sa planga, de la o fata cu experienta , prieteni si nebuniile sale, la o femeie care tinde spre implinire pe cate planuri e posibil, si care si-a croit un inceput de drum. Regret tare mult ca am facut odata prostia sa sterg blogul, ca apoi sa-l reiau. Am facut o copie si mai trag cate un ochi acolo ...uneori ma amuz, alteori imi aduc aminte cat plangeam si scriam. Acum realizez defapt ca am plans pentru ca atatea adunam in mine si , pentru ca am fost prea mult timp puternica, nu pentru ca eram un om slab.
    Astazi retraiesc unele chestii, si am mii de ganduri , unele bune , altele mai putin. Printre ele sunt oameni vechi, si oameni noi...dar in special oameni vechi, care si-au croit drum prin viata mea , cu care am crescut si care cu siguranta m-au ajutat sa evoluez. Acesti oameni , au trecut si au ramas undeva acolo, sa isi realizeze si ei visele, independent de mine si de faptul ca odata am fost prezenta in viata lor. Am ajuns la un nivel de intelepciune pe care il asteptam...nu e cel suprem, insa tind spre. Am atatea regrete, cum ar fi ca am lasat lucruri nerezolvate, am fost in mijlocul unor conflicte mocnite care s-au stins si dupa care a ramas cenusa. Nu am apucat sa fac pace, sa pun lucruri la punct. Am ajuns sa inteleg de ce oamenii actioneaza in anumite moduri, am ajuns sa inteleg ca experientele noastre ne contureaza defapt , si ca cel ce ridica piatra, este mai sinner decat sinnerii pe care ii judeca. There we go....
   Am avut ocazia sa numesc "prieteni" niste persoane pe care la vremea aceea asa ii catalogam. Nu regret asta, din contra. Prietenii aia m-au invatat ceva, de cele mai multe ori invatatura era aceeasi : m-am deschis repede, am pus suflet, am daruit incredere...pe scurt...mereu am daruit. Nici asta nu regret. Sunt un om caruia ii place sa daruiasca. Am o bucurie de neexplicat atunci cand fac cuiva drag o surpriza placuta. Nu am asteptari absurde, nicidecum de aceeasi natura. Cred ca am mentionat undeva intr-o postare anterioara ca relatiile cu oamenii as fi dorit sa fie in regim de reciprocitate cu privire la respect si daruire. Am invatat in felul acesta ca niciodata doua persoane nu vor oferi niste lucruri in egala masura, si ca unul mereu sufera si tanjeste pentru mai mult. De-ale vietii si astea.....Nu credeam insa vreodata ca am sa ajung sa spun ca multumesc lui Dumnezeu pentru ca lucrurile negative din viata mea , caci ele m-au croit sa fiu un om deosebit. Da...sunt un om deosebit, fiecare este in felul sau, dar daca eu am invatat ceva esential, este faptul ca sunt cel mai mare fan al meu, pentru ca asa trebuie. Si inca lucrez la asta, lucrez la o iubire suprema fata de mine, caci in viata aceasta suntem noi cu eul nostru si daca noi nu ne pretuim, rar vom intalni oameni care sa o faca la cel mai inalt nivel. Am sa revin...
Punct  .

T.oamna

A venit iarasi toamna...si frunzele atarna atat de greu...
...umerii goi intr-un geam rece si singuratic, asa frunze rupte si asa dorinte zburand in aer
...cerul meu era altul acum, amenintat de chestiuni urate si seci....

...raze de soare la care rugaciunile pleaca ...e greu a renunta la ele
...caldura din inima mea abureste geamul ala.

Mi-au ramas intepenite frunzele de anul trecut
In pagini de carte
Presarate cu iluzii si vise macerate.
Punct.