Odata

...acum ceva timp ma intrebam cand va veni ziua aia in care raul se va disipa....caci a fost un rau mare prezent in viata mea pana acum, si poate va mai incerca sa ma ademeneasca insa cu credinta si convingerile mele , va trece ca apa de ploaie. Maine ....e ziua pe care o numeam "odata va fi bine si va fi gata cu toate astea" si totusi....maine a venit.
Pornind de la ideea aceasta ma intreb, de ce oamenii doresc sa faca rau in jurul lor....mai cu seama sa faca rau semenilor lor. Pentru ce? subiectul e amplu insa ma rezum la raul meu. Acela care mi-a mancat zile, nopti, mi-a sadit griji si nervi de tot felul. Un rau de la cineva care nu ma cunoaste, dar care a tinut cu tot dinadinsul sa-mi raneasca familia, sa ne picteze sufletele cu negru si sa ne arunce intr-o stare blastfemica de neoprit. Cu greu unii cu altii am reusit cu bun simt si educatie sa scoatem din apa niste caramizi grele aruncate de un om incult, josnic dar care ne-a batut cu experienta sa in domeniul prostiei . Omul acesta traieste la feminin. Se hraneste sadic si bolnav cu energia oamenilor neputinciosi. Aceasta ciuperca saprofita are nevoie de iertare si de un Dumnezeu care sa-si intoarca fata la ea, caci privirile ei taie si vorbele ei agramate nu le intelegem.
Gata....ma duc sa-mi iau casa.  S-a terminat...sper sa ai pace si lumina acum
 Punct

iipoC ( copii)

Copii din noi au fost uitati demult...
Pasii lor adesea s-au pierdut, i-a luat valul maturitatii pe care noi l-am strigat parca prea repede. Era frumos cand eram copii si ne doream sa fim mari, aveam idoli mari, aveam vise mari pe care societatea ni le-a spulberat, a dat gol cu ele ca si cu o minge de proasta calitate. Cand eram mici jucam sotron cu speranta ca nu stim sa numaram degeaba si ca asta ne va folosi intr-o zi.
Eu am fost copil frumos....pentru ca aveam acea lumina a generatiei noastre, pe care acum nu o mai vedem. Dainuieste in noi si atat. Adesea auzeam glasurile tovarasilor mei, si caietele si cartile erau uitate intr-un colt pentru cand avea sa ma intorc. Jucam ascunsa , ratele si vanatorii, tarile, tara tara vrem ostasi, ata, si multe alte jocuri si clisee pe care le inventam si care ne faceau zilele sa para atat de scurte. Soarele de afara avea alta culoare, inghetata se vindea in pachete de unt si in cornete saracacioase cu un gust ce nu se mai intalneste, si sucul la punga ne punea pe fete un zambet imens. Adesea strangeam maruntisuri de la cumparaturi sa ne delectam cu pufuletii de la fabrica din cartier, faceam cursuri de gatit prin gradina blocului, si stateam la rand la sifoane transpirati si lesinati de sete. Alergam in sandale pana ne juleam genunchii si nu era acolo nimeni sa ne ridice si sa ne scuture de praf ca pe alintatii de astazi. Ne suiam inconstient si natang pe bara de scuturat covoare si pe schele, si fruntile julite erau un must-have pentru ca era musai sa ne delectam cu flori de salcam la desert.
...Verile mele erau triste...tot cartierul pleca la tara si eu ramaneam singura sa bat pietrele orasului. Nu am avut bunici la tara, nici nu stiam cum arata un cal e aproape. Vacanta mare era cea mai mare tristete..... Asa ca aproape trei luni de zile pana in septembrie, citeam tot ce imi pica prin mana. Citeam singura , scriam ...desenam si etc. Asa cred ca am devenit multitasking pe parte artistica. Am avut prieteni de joaca, si care au ramas si care au trecut....cei mai multi au trecut ...insa pentru mine au ramas acolo undeva unde sa imi amintesc de ei asa cum trebuie si asa cum stiu eu.

   Copilul din mine este aici, uneori vesel uneori fericit.....
punct

Slabiciuni

Lasitatea e slabiciunea mea acum. Nu stiu daca e ceva bun sau rau, insa tot astept un moment sa spun in fata cuiva niste chestiuni care deja mi-au umplut sacul cu rabdare si dau pe-afara destul de rau. Si ca sa nu incep eu iar cu bla bla-urile legate de prietenii si despre cum sunt ele pe cale de disparitie, am sa spun ca pentru mine aceasta "institutie" sociala este in paragina. Asta pentru ca imi spun ca prieteniile sunt ca vinul, cu cat mai vechi cu atat mai bine, incep sa mi se clatine principiile, si asta pentru ca zi de zi ma incearca o stare de disconfort.
 Spun asta pentru ca imi stiu atat plusurile cat si minusurile....nu sunt perfecta, nu sunt cea mai cea si nu voi fi vreodata, insa stiu sa pun suflet acolo unde trebuie....pentru ca astfel exista complexitate, daruire si longevitate in orice lucru pe care il facem. Asa consider eu, ca relatiile sociale trebuie ingrijite, pentru ca ele sa reziste , mai ales cu persoanele care merita, insa ce ne facem atunci cand nu exista reciprocitate? e o intrebare la care nu am gasit raspuns.....si indirect daca facem sondaj primim clisee de genul " scuze ca nu am mai dat nici un semn dar nu am timp de nimic" sau " vai dar cat timp a trecut, nu am timp nici sa respir, nici sa mananc nici sa dorm nici sa traiesc nici sa etc etc etc ". Cat sa mai inghitim gogosele dinastea...pe bune acum. N-or fi ele bogate in calorii insa au alte E-uri de care personal prefer sa ma feresc.
Mai sunt apoi prietenii de....plictiseala ? sper ca spun bine....de genul ies cu tine tot anul, hai doi trei....caci astept sa apare alti oameni cu care sa ies, si asa succesiv sa las balta pe rand pe fiecare. "Adica cum ar veni" stai cu mine pierzi vremea , ma suni cand te "plicti" , si cand se iveste o jucarie noua o aruncam pe cea veche.
Despre ce vorbim? despre oameni? ...credeam ca despre niste bucati de plastic.
Am cugetat suficient si sper sa am mai mult curaj. Punct

Lumina?

    Au trecut sarbatorile si caut sa adun urmele de lumina din suflet. Sper ca am si eu cateva...caci in ultima vreme am fost cam zbuciumata. Atatea sentimente contradictorii ce m-au incercat incat stau putin cuminte sa ma lamuresc ce e cu ele. Acum chiar simt nevoia sa spun ce gandesc, pentru ca adesea din respect ma cenzurez, sau incerc sa imi imbrac furiile si nemultumirile in alte forme de diplomatie ce spun eu ca ma caracterizeaza. Sunt om...cateodata mai rad , cateodata mai plang, uneori sunt multumita alteori nu....acum si de ceva timp incoace tot incerc sa ma impac cu unele dezamagiri. Lupta e crancena pentru ca ori nu stiu cum sa le fac fata, ori nu am idee cum ar trebui ele acceptate.
   De ceva timp am devenit observator....intr-o sala imensa unde se joaca fragmentat niste piese de teatru. Adesea eram actor, insa m-am retras si am decis sa vad cum ar decurge unele piese fara mine. Uneori constat ca este mai bine asa, decat sa pic prost ca un meteorit intr-un camp de iarba. Sa fii observator pe scaunul din mijloc, cu atatea lumini aprinse, poti orbi sau,  cu finete, poti sa observi detalii care tind sa scape in general. Poate uneori deciziile nu le iau bine, cand ma asez acolo si incep sa vad lucruri, chestii, altele mai evidente, altele subantelese. Problema este ca le VAD ! ....da exact....vad cand cineva se sprijina de mine doar cand e pe marginea prapastiei, iar cand e pe val imi da cu placa peste umar....vad si cand mi se zambeste frumos pe fata si spatele mi-e vopsit aztek....vad ca atunci cand nu mi-e bine unii isi gasesc de treaba.....sau isi inchid telefoanele sau.....whatever. Lucrurile acestea se intampla in viata mea, si probabil in viata multora, insa viziunile noastre difera, sentimentele noastre se misca intr-o mai mica sau mai mare masura pana la saturatie. Suntem oameni si cerem de la cei din jur macar acelasi tratament pe care il oferim...insa chiar exista o datorie? poate din naivitate cred ca merit una, cel putin sper. Toti oamenii buni meritam respect si buna credinta. Eu una asta ofer de cate ori pot...dar mai pot? si poate nu merit nici sa fiu acuzata de exces de bunatate doar pentru ca intuiesc unele chestiuni, sau pentru ca citesc unii oameni ca pe niste carti simple si banale. Nu am invatat cum trebuie sa fiu mereu ferma si categorica atunci cand spun NU, pentru ca m-am gandit ce as starni daca as face-o , insa niciodata nu m-am riscat. Poate ar fi timpul sa o fac....
Nu am sa spun ca m-am saturat de oameni care profita sau care mint, sau care sunt ipocriti si etc....caci pana la urma exista si o parte buna in treaba asta, si toata viata ne confruntam cu situatii ingrate, insa cu siguranta perceptia ar trebui schimbata, si atitudinea.
Imi asum unele situatii in care ies din zona de confort, de genul , o amica ma sms-uieste cu chestiuni interesante cateva zile la rand, si apoi cand ne vedem nu-mi acorda nici cateva secunde din viata sa stam de vorba caci are de discutat cu persoana despre care imi scrie ( nu de bine, evident) caci m-am obisnuit sa  fiu Elvetia in unele situatii si nu am idee cum sa ma mai scot. E neplacut ca cineva sa caute sa-ti faca in ciuda si cand are necazuri sa sune sa strige ajutor, cand zile (saptamani) la rand nu intreaba de sanatate. Cred ca imi ies din minti cand oamenii sunt reci....si citez pe cineva drag " oameni reci ma inconjoara"....si ma intreb eu ce caut acolo. Nu stiu ce e asta si nu-mi pasa de parerea altora, asta ma deranjeaza, ma seaca si nu ma lasa rece , ci ma incinge. M-am saturat si de rude si neamuri care se dau neamuri, doar cand au ceva de obtinut, si apoi odata la o suta de ani cand te vad in loc sa-ti ureze de bine,  iti descurajeaza realizarile . Detest cand cineva mi se da prieten si petrece cu mine un an, doi trei din viata, ca apoi cand apar oameni noi in peisaj sa ma lase balta. Eu nu fac asta decat daca am motive, si de regula le comunic.  Nu am chef sa debitez tampenii , ci doar am chef sa scriu, am chef sa imi arat mie insumi ca nu e ok atata exces de zel, atata exces de intelegere din partea mea vis a vis de unii, caci eu nu primesc in schimb nimic in caz ca am nevoie, si pana la urma si eu sunt om. Gresesc.....vorbesc de altii, ma raportez la altii, uit de mine si de viata mea, de sufletul meu si de inima mea..
Aviz amatoarelor....usa mea e inchisa, e loc de o cafea din respect ...caci restul s-a dus demult
Punct

Palme

#nuamscrisdemult.....si asta ma face sa am chef de povestit...caci in acest timp am strans multe....am admirat multe si am adunat....
Se facea ca intr-o zi, cautam sensul unor lucruri care sa ma faca sa pretuiesc mult ceea ce am, ce detin, ceea ce sunt. Noi oamenii nu prea facem asta....stam prost la capitolul multumiri si recunostinta s-a instrainat demult. Putini ne trezim dimineata si cand dispare aburul din priviri stim sa ne activam constiinta spre un "multumesc" singur si prea suficient.
Clar.....detinem puteri nebanuite, rare...si totodata atat de straine.
Acum ceva timp, timpul a stat in loc. Am intrat intr-o casa in care candva simteam un miros din copilarie de dulceata de salcam. Mobila si decorurile pastrau in ele acel ceva pe care eu il cautam odata demult. Nu imi era nimic strain acolo.....doar anii ce au trecut au mai adus cate un aer nou pe ici colo, in cateva piese fine de decor. Cateva tablouri abstracte dau viata unor pereti palizi si singuri. Acum totul avea acel sens, si incepuse sa se contureze un univers viu, si concret. M-am asezat pe un fotoliu frumos tapitat, plin de amintiri si acela. Stia multe despre mine, despre ghidusiile mele, pasiunile mele legate de arta frumosului, si in ciuda faptului ca unele din ele dureau, tot acolo m-am asezat. M-am asezat cu speranta de a trezi in mine ceva unic, timid si mai indraznet. Am ramas acolo cateva clipe sa ma acomodez, iar in usa au aparut ochii veseli si vocea copilaroasa pe care o asteptam. O persoana feminina pana la cer si inapoi , agresata de o varsta inaintata si alinata de un spirit copil, de o indemanare rara si un opimism iesit din comun. Asta era cheia pe care o cautam, o cheie noua care rezolva multe...opimismul. O lectie semnata pentru mine de o persoana care a invins boala, a suferit 7 operatii, nu a dormit nopti, s-a pierdut printre straini, si care in cele din urma si-a gasit drumul inapoi acasa. Mai mult decat o lectie, am primit o Palma....Da ....o Palma....e acea palma care m-a trezit din dulcea visare in care m-am afundat. Apoi a urmat povestea acelor tablouri. Abstractul insemna boala, culorile intensitatea durerilor si suferinta femeii....culorile acelea erau tari si intense, aproape ca dureau din priviri...si atunci touche....mi-am meritat palma. De ce? pentru ca cei care au suferit cu adevarat in viata au puterea sa zambeasca sincer, clar si stiu sa impleteasca un optimism care nu se vinde la coltul strazii.....pentru azi Punct < va urma>

Memoires

S-a intamplat sa tresar deodata si prin tehnica retrospectiei sa adun totul intr-un singur moment. Asa m-am pierdiut si ma gandeam sa-mi scriu viata intr-un mod inedit. Imi mai trebuie putin curaj si am sa contopesc aici tot ceea ce sunt eu defapt. Punct

Respiro, in mii de fragmente

  Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
  In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.
Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre karma si destin, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serioasa si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebuna, m-ar tolera s-au m-ar lasa singura. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
           Cred in prietenie pentru ca am norocul sa stiu ca exista !

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale poate Nu inseamna nimic sau poate e totul .Noi suntem diferiti si de asemenea viziunile noastre difera.



Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui.

Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.
Punct

Altfel

Nu mai stiu in ce zi am adormit ...dar cand m-am trezit nu era ziua pe care o doream eu. Daca ma gandesc bine, demult nimic nu mai e ceea ce imi doresc eu. Viziunile fanteziste pe care le aveam adesea acum au preluat din realismul citadin si din rutina mecanica de zi cu zi.
Confund adesea starea de paralizie spirituala cu zilele de weekend.
Ma gandesc la momentul in care deschid geamul si aud tramvaie si tot felul de mijloace de transport poluante. Apoi ma uit la hainele mele si ma intreb daca inca visez sau m-am trezit. Din aduceri aminte , parca sunt aceleasi haine in care m-am culcat insa la atingere materialul e atat de diferit. Ma gandeam la melodia preferata care deschide noua zi si la cafeaua aia calda sa trezeasca toate simturile din amorteala si sa stearga tulburarea ochilor.
Dorinta era chemata de aburul ala de cafea, si liniile zguduite de roti si ingropate in beton gazduiesc imagini disipate de fumul de tigara a trecatorilor stresati. Aceeasi tigara care satisface setea de viata si fara de care nervul uman cedeaza si schimba gandirea.....regretabila ucidere.
Lamentabil sau nu, constientizez ca piciorul meu nu a calcat de foarte multa vreme alte scari sau praguri cu exceptia masinilor urbane....si deci ciudate chipuri disperate si nervoase cauta un loc mai liber in care sa nu se inghesuie.
Din multimea agitata se zareste chipul unei fete care dincolo de trezirea de dimineata, inca viseaza. Telefonul din mana ei nu suna....si ea totusi asteapta ...sigur viseaza pentru a se trezi zambind.
Norocos moment....cel in care ti se frang picioarele pentru a ti se coase aripi.
Eu inca imi astept cafeaua, astept adrenalina , ma rog sa nu ma calce cineva pe picior sau sa ma impinga la coada imensa la care m-am supus. Atunci am vazut ca pentru un om simplu cu asteptari complicate, pana si cea mai amaruie cafea este dulce in zilele bune.
Si se roaga omenirea de zile bune....ne lovim mereu de chestia cu " tu cu mine , eu cu tine" sau " tu cu tine , eu cu mine". Parca suna mai bine a doua nu? Pare ca te elibereaza de orice fel de obligatie.
Abia am realizat ca imi suna alarma si ca ma aflu defapt in centrul oniric. Ce sa caut eu in statie la cafea? cand ....am inlocuit cafeaua demult cu ceaiul, tramvaiul cu masina, telefonul cu un alt telefon si punct. Ce altceva sa inlocuiesc?

"- Bună dimineaţa, ce doriţi?
- O cafea tare, neagră, amară, rece…
Ca şi viaţa mea, vroiam să adaug, dar mi-a zâmbit fals.
- Ne pare rău, azi nu servim cafea rece.
- Atunci fie…
Doar după ce mi-am terminat cafeaua în grabă, am remarcat ciudatul gust…Am sorbit şi zahărul ce mi l-a pus doamna respectiva , din greşeală sau…
- O zi (bună) dulce vă doresc."

Si altora la fel.....pentru ca au o viata prea dulce pentru amarul care l-au lasat in urma .....defapt e o chestiune de moment, amarul mereu poate fi si mai si ...

mi reiau ceaiul de la chiosc si .....Punct. 

Haotic

A n'ceput de ieri sa cada cate-o masca....si-a  cazut
in sfarsit , cu greu , sau nu....
E o vreme cam ciudata, si un timp nehotarat....asa vede ea lucrurile. Incep sa se aseze drumurile, si sa cada petale pe alei. Ea prietena cu vantul, deja ii stie miscarile si il instiga. Il indeamna sa fie mai domol si mai dragastos, pentru ca lucrurile spontane o dezechilibreaza de regula. Se astepta demult ca ceva sa se clatine, si isi daduse seama ca ceva sau cineva din jurul ei ii tulbura apele ei cele limpezi.
Intr-o lume nebuna si cu chef de rautati, acum era momentul pentru un salt imens. S-a decis sa schimbe macazul si sa se urce intr-un tren mai bun. Poate unicul care trecea pe acolo . A urcat si mergand pe un hol lung, a realizat ca era singura acolo. Momentul si clipa s-au oprit sa o ia de mana insa ea s-a speriat putin. Nu a inteles de ce atata pustietate intr-un loc imens, plin de sperante, de goliciune si de idei . Ceva era suspect si s-a gandit ca destinul ii arunca o momeala astfel incat sa o incremeneasca. Azi a prins curaj si s-a decis sa strabata acel hol imens, pe care intrau fara nici o jena raze mari de soare, pline si calde.
Calatoria continua. Punct

Quiet letters

Intr-o oarecare zi, sigur ne vom intalni
Mai lasi, mai frumosi, mai vii
Cand nimeni nu va mai uita
Cum eram atunci, candva .....

Si "candva" cand va veni

Sigur nu o sa mai stii
Ca nimeni nu ne va uita
Mai lasi, mai frumosi sau vii...

 Serile curg frumos de o bucata de timp.....pentru ea stand acolo si privind la ele e ca un vis frumos. Stie ca ceea ce e frumos nu dureaza la nesfarsit si vrea cat mai mult sa ramana acolo. S-a mai dezmeticit, sa fie oare pentru ca acum stie la ce sa se astepte, sa fie oare pentru ca acum stie ce vrea sau doar traieste cu iluzia ca stie? sunt retorice care rasuna adanc in mintea ei dar in legatura cu care nu se va mai intreba....pentru ca sunt lucruri mai importante care sa o imprastie si sa o afunde.
Unitate...e ceea ce o defineste pe ea astazi. Si-a dat seama de aceasta pentru ca viata merita traita indiferent daca vantul vechi pe care il stie, aduce cu el de multe ori si mult noroi . Atat de multi oameni plin de noroi inspre ea, ca niste chestii straine pe care abia le vede , desi ele dainuiau acolo dintotdeauna. Wow..parca ochii abia s-au deschis. Totul se intoarce la un moment dat. Punct
 

Ramas bun C.

....scriu pentru un inger cazut, scriu sa citesti ca pentru noi ai insemnat mult , scriu pentru ca iti reuseau glumele mereu, scriu pentru ca nu suportai sa ma vezi suparata asa cum nici eu nu suportam sa te las sa fii trist, scriu pentru ca tu ``ESTI`` pentru ca refuz sa te tratez la trecut....
Ea azi e trista....insa viata ei merge mai departe caci e singurul mod prin care ii mentine in viata pe cei care au decis sa plece...drum bun prieten drag . punct

Forme

Minciunile sunt cele mai frumoase complimente.
........si-a proiectat dimineata intr-o aroma speciala de ceai. Era singura azi , pierduta printre hartii si carti si cauta sa le adune , sa isi faca ordine in viata, suflet si idei. Avea niste ochelari prin care ea credea ca nu vede ce trebuie, insa acestia ii schimbau imaginea asupra vietii, o faceau sa vada lucrurile pe care inainte nu le vedea si acum o deranjau. Atat de mult se lamurise cu toate, incat era un moment perfect sa ia haosul de un colt si sa-l scuture in asa fel incat lumea ei sa isi aseze rafturile perfect.
Soarele ii batea in geam ca si cand ar fi fost vara, asa ca l-a deschis larg sa se bucure de lumina. Era aceeasi lumina pe care o stia, insa sub imperiul ei cei din jur isi dadeau jos mastile ca intr-o piesa de teatru. Era cam trist ca ea sa aplaude, desi mereu anticipa ceea ce avea sa insemne finalul. Erau candva personajele ei preferate, iar astazi jucau niste roluri ingrate, penibile si efemere. Candva si ea dorea sa aiba o masca, insa nu a reusit sa o construiasca asa cum se cuvine.
 Avea senzatia ca a ramas abandonata.....candva era mai prietenoasa....

Intr-un cerc patrat, se afla un triunghi ce ascundea un trapez.....acestea erau ale mele...restul le detinea altcineva....Punct.