Ea i-a dăruit mâna sa pe o scara pustie, și degetele sale îi contemplau pielea cu toată ființa. Era noapte și erau aproape orbi si aproape doi perfecți, și nu din cauza ceții, ci din cauza unui parfum straniu pe care niciunul nu-l mai adulmecase pînă atunci. Li se intersectau privirile atât de des ba in gri ba in verde si maron nebun ca un joc de flăcări încinse. Așa se cam furau unul pe altul ca niște hoți fără acoperire într-un dans de emoții atât de dulce și cretin, încât inimile lor nu mai faceau față tensiunii.
Uneori ploua agresiv...
ca și cum ploaia ar vorbi și ar spune atat de multe. Uneori cred că ploile vin să ne amintească de noi, de stările noastre, de faptul că suntem ca vremea, atât de schimbători și de multe ori previzibili.
Stare de dor. -A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu