Scriu rar, si cand o fac adun multe.
Prea multe sa le depun aici, prea mute sa le pot exprima pe toate. Trece timpul si totusi nu imi dau seama de multe ori.
Am vazut cum a trecut iarna , si ni s-au inseninat cerurile. Cate un nor mai negru mai razbate gandul aievea , dar trece usor la bataia unui vant . O singura viata nu e deajuns sa ne spalam talpile cu ceea ce curge din noi. E un mister sa crezi in ceva, si sa crezi ca e confom mintii tale . Cred in Dumnezeu si numai de asta nu ma pot indoi. Oamenii sunt plini de slabiciuni, crengile mereu incearca sa para dure si cad la bataia vantului, numai arborii se tin, sunt seculari si atatea furtuni i-au intarit, sau si-au daruit sufletul imunitatii totale si ireversibile.
Incerc sa revoc ceea ce mi-e nedreptate si neajuns, incerc sa ma difer de comisiuni, prin omisiune, sau prin echivoc. Vicii, vicii ale mintii suntem toti pana la urma, prizonieri ai gandirii nefaste si al norocului orb. Am privit o floare si alte sute, si toate s-au uscat pana sa apuc sa le intretin mireasma. Asa e, frumos si trecator, independent de noi sau de dorintele noastre. Unde se duc dorintele?
Oricum, iubeste, iarta, si mergi inainte......pana si frunzele se aseaza la un moment dat in ordinea care trebuie....deci nu trebuie sa ne subestimam dezordinea din viata, pentru ca in ea exista o ordine fireasca.
Punct
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu