Eu am adesea sentimentul ca m-am ratat ca fiinta....am evoluat ca spirit dar , omul din mine e adesea trist, suparat pe sine, si crede ca e timpul pierdut . Eu...uneori simt ca mi-am pierdut visele , sau poate nu am stiut sa cer ajutor atunci cand a trebuit , un ajutor sa ma ghideze, sa ma lumineze sa nu iau decizii gresite...si totusi pe acelea le-am luat. Stiu ca...suntem mereu in cautarea fericirii si ca defapt acesta e scopul pe Pamant, dar conchid simplu...fericirea sta in cele mai mici lucruri din lume, in iarba verde , in campii intinse si flori marunte, in soarele care scalda pielea, in ploaia din geam, in fulgii tembeli care mor prea repede, in vorbe frumoase si bilete lipite cu "smile" ...si trandafiri uscati de la oameni dragi.
Eu...am invatat sa ma bucur de toate astea, am invatat sa cer putin si poate ma bucur prea putin. Mi-am inchis in mine undeva adanc maretia , realizarile ce mi le doream si iluziile pe care le aveam de mica, si azi mi-e greu sa le scot de acolo si sa le imprastii in lume ca pe un sclipici colorat...defapt asta si contin, sclipire multa, talente, creativitate si momente sensibile pe care le-am trait singura si pe care mi-a fost teama sa le impartasesc din diverse motive,
EU sunt uneori omul care zambeste mult, daruieste mult, dar se bucura prea putin...pentru ca inca spera in visele lui, si pentru ca nu crede ca mai are timp....timp de ele
